francois hollande

Angela Merkel: Negocierile de sâmbătă au o importanţă decisivă pentru Grecia
26 iun.. 2015

Angela Merkel: Negocierile de sâmbătă au o importanţă decisivă pentru Grecia

Cancelarul german Angela Merkel și colegii ei, liderii Uniunii Europene, au declarat că negocierile cu Grecia de sâmbătă au o importanță decisivă, scrie Bloomberg.Liderii din zona euro se întâlnesc din nou…

Francois Hollande: Nu se pune problema să existe cote de imigranți, pentru că avem reguli cu privire la controlul frontierelor și politici de control a imigrației
19 mai. 2015

Francois Hollande: Nu se pune problema să existe cote de imigranți, pentru că avem reguli cu privire la controlul frontierelor și politici de control a imigrației

Președintele francez Francois Holland exclude posibilitatea de a accepta propunerea Comisiei Europene de instituire a unor cote obligatorii de refugiați pentru statele blocului comunitar.Însă, nu respinge o mai bună…

Martin Schulz, recompensat cu Premiul Charlemagne pentru consolidarea democrației în Uniunea Europeană
14 mai. 2015

Martin Schulz, recompensat cu Premiul Charlemagne pentru consolidarea democrației în Uniunea Europeană

Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a primit joi Premiul Charlemagne pentru rolul jucat în consolidarea legislativului european și implicit a democrației în Uniunea Europeană.Politicianul a devenit…

Președintele francez s-a întâlnit cu fostul lider cubanez, Fidel Castro
12 mai. 2015

Președintele francez s-a întâlnit cu fostul lider cubanez, Fidel Castro

Președintele francez Francois Hollande s-a întâlnit luni cu liderul retras al Cubei, Fidel Castro, și fratele său, actualul președinte.Vizita liderului francez la omologul cubanez este una istorică, scrie…

Francois Hollande a ajuns la Havana. Este prima vizită a unui președinte francez în Cuba după mai bine de un secol
11 mai. 2015

Francois Hollande a ajuns la Havana. Este prima vizită a unui președinte francez în Cuba după mai bine de un secol

Președintele Franței, Francois Hollande, a ajuns în Cuba pentru o vizită istorică de o zi, în cadrul căreia este așteptată o întrunire între acesta și omologul său cubanez, Raul Castro, transmite…

Preşedintele francez, Francois Hollande, extinde serviciul militar voluntar cu scopul de a combate şomajul în rândul tinerilor
28 apr.. 2015

Preşedintele francez, Francois Hollande, extinde serviciul militar voluntar cu scopul de a combate şomajul în rândul tinerilor

Preşedintele francez, Francois Hollande, a anunţat luni crearea a şapte centre de serviciu militar voluntar până în 2016, un dispozitiv de inserţie profesională a tinerilor în dificultate, inspirat dintr-un…

Hollande: Franța și Rusia caută o soluție pentru ieșirea din "criza Mistral"
20 apr.. 2015

Hollande: Franța și Rusia caută o soluție pentru ieșirea din "criza Mistral"

Președintele francez, Francois Holland, a declarat că Parisul și Moscova caută „o soluție de ieșire din criza” care are în vedere vânzarea celor două nave de luptă de tip Mistral către ruși.Vineri, liderii…

Papa Francisc a refuzat ambasadorul propus de Hollande la Vatican: Motivul este acela că bărbatul este homosexual
09 apr.. 2015

Papa Francisc a refuzat ambasadorul propus de Hollande la Vatican: Motivul este acela că bărbatul este homosexual

Papa Francisc a refuzat validarea ambasadorului Franţei la Vatican propus de președintele François Hollande, pe motiv că acesta ar fi homosexual. Vaticanul nu l-a dorit pe acest celibatar, fără copii, reputat…

Francois Hollande, Angela Merkel și Mariano Rajoy vor merge miercuri la locul prăbușirii avionului companiei Germanwings
24 mart.. 2015

Francois Hollande, Angela Merkel și Mariano Rajoy vor merge miercuri la locul prăbușirii avionului companiei Germanwings

Preşedintele francez, Francois Hollande, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi premierul spaniol, Mariano Rajoy, vor merge miercuri în zona prăbuşirii avionului companiei Germanwings, în sud-estul Franţei,…

John McCain deplânge Ucraina: Mi-e rușine cu țara mea, cu Obama, cu mine. Puteam face mai multe pentru acești oameni
23 feb.. 2015

John McCain deplânge Ucraina: Mi-e rușine cu țara mea, cu Obama, cu mine. Puteam face mai multe pentru acești oameni

Senatorul american John McCain a adeclarat că SUA au gestionat prost conflictul dintre Rusia și Ucraina, reproșându-și că nu a făcut mai multe pentru ucraineni. “Mi-e rușine cu țara mea, mi-e rușine cu pr…

Discuție între Francois Hollande, Angela Merkel, Vladimir Putin și Petro Poroșenko, miercuri seara, privind situația din Ucraina
18 feb.. 2015

Discuție între Francois Hollande, Angela Merkel, Vladimir Putin și Petro Poroșenko, miercuri seara, privind situația din Ucraina

Liderii Germaniei, Franței, Ucrainei și Rusiei vor avea, miercuri seara, o conversație telefonică despre situația din Ucraina, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului francez, informează…

Francois Hollande: Franţa nu va livra navele Mistral Rusiei după acordul de pace de la Minsk
13 feb.. 2015

Francois Hollande: Franţa nu va livra navele Mistral Rusiei după acordul de pace de la Minsk

Franţa nu va livra navele Mistral Rusiei în urma armistiţiului încheiat la Minsk, a anunțat joi, preşedintele francez, Francois Hollande, precizând că deocamdată „nu sunt întrunite condiţiile”.Anunțul…

Donald Tusk avertizează: UE va reacţiona prompt în cazul încălcării armistiţiului de la Minsk
13 feb.. 2015

Donald Tusk avertizează: UE va reacţiona prompt în cazul încălcării armistiţiului de la Minsk

UE va reacţiona prompt în cazul încălcării armistiţiului de la Minsk pentru încetarea ostilităţilor în estul Ucrainei, semnat joi şi care urmează să intre în vigoare în noaptea de sâmbătă spre…

Francois Hollande: România este pregătită să îşi ia unele angajamente privind aderarea la spaţiul Schengen
10 feb.. 2015

Francois Hollande: România este pregătită să îşi ia unele angajamente privind aderarea la spaţiul Schengen

Preşedintele Franţei, Francois Hollande a declarat, marţi, că România este pregătită să îşi ia „unele angajamente” în ceea ce privește aderarea la spaţiul Schengen, informează Mediafax.”România este…

Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Francois Hollande: Am cerut sprijinul Franței pentru aderarea la Schengen și privind comunitatea romă (VIDEO)
10 feb.. 2015

Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Francois Hollande: Am cerut sprijinul Franței pentru aderarea la Schengen și privind comunitatea romă (VIDEO)

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, marți, la Paris, cu omologul său francez, Francois Hollande. Cei doi lideri au discutat despre relaţia bilaterală dintre România şi Franţa, dar şi despre comunitatea…

Klaus Iohannis, despre vizita oficială în Franța: Trebuie să arătăm că România ce zice, aia și face (VIDEO)
10 feb.. 2015

Klaus Iohannis, despre vizita oficială în Franța: Trebuie să arătăm că România ce zice, aia și face (VIDEO)

Președintele Klaus Iohannis a vorbit, marți, într-o declarație făcută de pe aeroportul Henri Coandă, despre subiectele vizitei oficiale pe care acesta o efectuează marți și miercuri în Franța, la invitația…

Klaus Iohannis se întâlnește marți cu Francois Hollande
10 feb.. 2015

Klaus Iohannis se întâlnește marți cu Francois Hollande

Președintele Klaus Iohannis va face o vizită oficială, marți, în Franța unde urmează să se întâlnească cu omologul său, Francois Hollande, cu președintele Senatului, Gerard Larcher, președintele Adunării…

Angela Merkel și Francois Hollande au ajuns la Moscova pentru a îl convinge pe Putin să accepte planul de pace pentru Ucraina
06 feb.. 2015

Angela Merkel și Francois Hollande au ajuns la Moscova pentru a îl convinge pe Putin să accepte planul de pace pentru Ucraina

Cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande au ajuns, vineri, la Moscova pentru a încerca să îl convingă pe președintele rus Vladimir Putin să accepte un plan de pace pentru Rusia,…

Joe Biden, despre Putin: Ignoră toate acordurile de pace semnate. Ucraina se luptă pentru supraviețuire
06 feb.. 2015

Joe Biden, despre Putin: Ignoră toate acordurile de pace semnate. Ucraina se luptă pentru supraviețuire

Vicepreședintele american Joe Biden a declarat că președintele Putin ignoră toată acordurile de pace semnate și „continuă să escaladeze conflictul trimițând mercenari și tancuri”.Declarațile lui Joe…

Francois Hollande și Angela Merkel se întâlnesc cu Vladimir Putin pentru negocierea unui plan de pace în Ucraina
06 feb.. 2015

Francois Hollande și Angela Merkel se întâlnesc cu Vladimir Putin pentru negocierea unui plan de pace în Ucraina

Francois Hollande şi Angela Merkel se întâlnesc cu Vladimir Putin pentru a negocia un plan de pace pentru estul Ucrainei. Cei doi lideri Occidentali au fost în vizită şi la Kiev, acolo unde au discutat cu Petro…

Francois Hollande și Angela Merkel, vizită în Rusia și Ucraina în vederea propunerii unor măsuri de ameliorare a conflictului
05 feb.. 2015

Francois Hollande și Angela Merkel, vizită în Rusia și Ucraina în vederea propunerii unor măsuri de ameliorare a conflictului

Legătură strânsă a Franței cu Germania a fost salutată, joi, de către Francois Hollande. Președintele francez a declarat că cele două țări au capacitatea de a trece „peste orice în lume” în sunt…

François Hollande condamnă "cu forţă" executarea pilotului iordanian
03 feb.. 2015

François Hollande condamnă "cu forţă" executarea pilotului iordanian

Preşedintele francez François Hollande a condamnat „cu forţă”, marţi seara, „asasinarea barbară” a unui pilot iordanian capturat în decembrie de organizaţia jihadistă Stat Islamic.”Preşedintele Republicii…

Hollande, Merkel și Poroșenko fac apel la o "încetare imediată a focului" în estul Ucrainei
01 feb.. 2015

Hollande, Merkel și Poroșenko fac apel la o "încetare imediată a focului" în estul Ucrainei

Președintele francez François Hollande, cancelarul german Angela Merkel și șeful statului ucrainean Petro Poroșenko au făcut un apel, duminică, la „o încetare imediată a focului” în estul Ucrainei, informează…

Franța: Sondajul șoc cu Marine Le Pen pe primul loc în opțiunile electoratului
30 ian.. 2015

Franța: Sondajul șoc cu Marine Le Pen pe primul loc în opțiunile electoratului

Dacă săptămâna aceasta ar avea loc alegeri prezidențiale în Franța, liderul Frontului Național, Marine Le Pen, și-ar învinge toți contracandidații în primul tur, arată un sondaj publicat de revista…

Klaus Iohannis se va întâlni în februarie cu președintele francez, Francois Hollande și cancelarul german, Angela Merkel
22 ian.. 2015

Klaus Iohannis se va întâlni în februarie cu președintele francez, Francois Hollande și cancelarul german, Angela Merkel

Președintele Klaus Iohannis a confirmat joi faptul că la începutul lunii februarie va face o deplasare în Franța, Germania și Belgia, unde, în Paris se va întâlni cu președintele Hollande, iar la Berlin cu…

François Hollande, creștere istorică a popularității, în urma atacurilor de la Paris
19 ian.. 2015

François Hollande, creștere istorică a popularității, în urma atacurilor de la Paris

François Hollande a înregistrat o creștere istorică a popularității de 21%, ajungând la o cotă de 40%, în urma atacurilor de la Paris, conform unui sondaj de opinie realizat de Ifop, citat de AFP.Potrivit lui…

Franța: Ceremonie în memoria polițiștilor uciși în atentatele de la Paris. Francois Hollande le-a conferit post-mortem cea mai înaltă distincție a țării
13 ian.. 2015

Franța: Ceremonie în memoria polițiștilor uciși în atentatele de la Paris. Francois Hollande le-a conferit post-mortem cea mai înaltă distincție a țării

O ceremonie solemnă a fost organizată marți în Franța în memoria celor trei polițiști uciși în atentatele de la Paris. Președintele François Hollande le-a adus un omagiu ofițerilor, conferindu-le post-mortem…

Președintele Franței: Suntem mândri de forţele noastre de ordine. Cei care au comis aceste acte sunt fanatici
09 ian.. 2015

Președintele Franței: Suntem mândri de forţele noastre de ordine. Cei care au comis aceste acte sunt fanatici

Franţa a făcut faţă atacurilor teroriste şi suntem mândri de eficienţa forţelor de ordine, a declarat, vineri seară, preşedintele Francois Hollande, după ce frații teroriști de la sediul publicației…

Angela Merkel, premierul britanic și cel spaniol vor participa la marșul silențios organizat duminică în Paris
09 ian.. 2015

Angela Merkel, premierul britanic și cel spaniol vor participa la marșul silențios organizat duminică în Paris

Liderii europeni îşi arată simpatia şi susţinerea faţă de Franţa. Premierii din Marea Britanie şi Spania, precum şi Angela Merkel au anunţat că vor fi prezenţi la marşul silenţios care va fi organizat…

François Hollande a făcut apel la respingerea stigmatizării în Franța
09 ian.. 2015

François Hollande a făcut apel la respingerea stigmatizării în Franța

Președintele francez Francois Hollande a cerut, vineri, să fie respinsă stigmatizarea în Franța, în urma unor incidente ce au vizat comunitatea musulmană de la atentatul împotriva ziarului de satiră Charlie…

Francois Hollande anunță o reuniune de urgență a miniștrilor de interne din UE
09 ian.. 2015

Francois Hollande anunță o reuniune de urgență a miniștrilor de interne din UE

Președintele francez Francois Hollande a anunțat o reuniune de urgență a miniștrilor de Interne din statele membre UE pe tema terorismului, relatează HotNews.Această ședință urmează să aibă loc în cursul…

Președintele Franței decretează trei zile de doliu după atentatul contra revistei Charlie Hebdo
07 ian.. 2015

Președintele Franței decretează trei zile de doliu după atentatul contra revistei Charlie Hebdo

Președintele Franței, Francois Hollande, a decretat trei zile de doliu naţional, urmând ca joi la ora prânzului să existe un moment de reculegere în memoria victimelor atentatului care a vizat redacţia revistei…

Un preşedinte musulman la Palatul Elysée? Legătura dintre cel mai nou roman al lui Michel Houellebecq şi atacul terorist de la Charlie Hebdo
07 ian.. 2015

Un preşedinte musulman la Palatul Elysée? Legătura dintre cel mai nou roman al lui Michel Houellebecq şi atacul terorist de la Charlie Hebdo

În ziua în care mai multe persoane înarmate intrau cu arme automate în sediul din Paris al ziarului de satiră Charlie Hebdo şi omorau cel puţin 12 persoane, în librăriile din Franţa apărea cel mai aşteptat ro…

Fancois Hollande, în urma atacului de la sediul Charlie Hebdo: Franța este în stare de șoc. A fost un atac terorist
07 ian.. 2015

Fancois Hollande, în urma atacului de la sediul Charlie Hebdo: Franța este în stare de șoc. A fost un atac terorist

Președintele Franței, Francois Hollande a ajuns la sediul ziarului Charlie Hebdo din Paris, unde 12 persoane au fost ucise într-un atac armat, relatează France TV Info.”Fără îndoială este un atentat…

Ion Cristoiu: Poate la finele lui 2015, Iohannis va face din Mesajul de Anul Nou un moment politic de excepție
04 ian.. 2015

Ion Cristoiu: Poate la finele lui 2015, Iohannis va face din Mesajul de Anul Nou un moment politic de excepție

La finalul lui 2014, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de An Nou care a fost trecut cu vederea de presa românească. Acest fapt l-a determinat pe jurnalistul Ion Cristoiu să facă în editorialul de…

Franța renunță la taxa de 75% asupra averilor mari
03 ian.. 2015

Franța renunță la taxa de 75% asupra averilor mari

Franţa se pregăteşte să îngroape una dintre măsurile emblematice ale preşedintelui Francois Hollande: taxa de 75% asupra veniturilor mari. Acesta a stârnit mai mult polemici în spaţiul public decât a adus…

Francois Hollande, ironizat și comparat cu Borat, după ce a apărut îmbrăcat cu blană tradițională kazahă (FOTO)
08 dec.. 2014

Francois Hollande, ironizat și comparat cu Borat, după ce a apărut îmbrăcat cu blană tradițională kazahă (FOTO)

Președintele francez Francois Hollande a devenit subiect de bancuri pe internet, după ce a apărut îmbărcat într-o haină de blană tradițională kazahă și purtând pe cap o căciulă similară. Pe internet au…

Francois Hollande: Franţa va intensifica acţiunile militare contra grupului Stat Islamic
03 dec.. 2014

Francois Hollande: Franţa va intensifica acţiunile militare contra grupului Stat Islamic

Franţa este pregătită să intensifice acţiunile militare contra grupului terorist Stat Islamic, avertizează preşedintele Francois Hollande.”Vom continua să susţinem militar Irakul, care este victima unui atac …

Demisia lui Francois Hollande, cerută la o ceremonie unde este aşteptat preşedintele Franţei
11 nov.. 2014

Demisia lui Francois Hollande, cerută la o ceremonie unde este aşteptat preşedintele Franţei

Un avion de mici dimensiuni a survolat marţi un memorial din nordul Franţei consacrat Primului Război Mondial care va fi inaugurat de preşedintele Francois Hollande, purtând o banderolă neagră pe care scria cu…

Franța: Controalele împotriva Ebola, extinse la "toate tipurile de transporturi"
24 oct.. 2014

Franța: Controalele împotriva Ebola, extinse la "toate tipurile de transporturi"

Franța va extinde controalele împotriva Ebola la „toate tipurile de transporturi”, potrivit anunțului făcut de președintele Francois Hollande, informează AFP.”Franţa trebuie să aibă sisteme de control care nu…

Hollande: Livrarea navelor Mistral Rusiei este condiționată de respectarea arministițiului de la Minsk
16 oct.. 2014

Hollande: Livrarea navelor Mistral Rusiei este condiționată de respectarea arministițiului de la Minsk

Franța va livra navele Mistral Rusiei doar dacă armistițiul de la Minsk va fi ”respectat pe deplin”, a avertizat președintele francez Francois Hollande, joi, la Milano, informează AFP. ”Ceea ce este nevoie,…

Francois Hollande condamnă asasinarea ”lașă și odioasă” a ostaticului francez în Algeria
24 sept.. 2014

Francois Hollande condamnă asasinarea ”lașă și odioasă” a ostaticului francez în Algeria

Președintele francez François Hollande a condamnat, miercuri, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, asasinarea ‘”lașă” și ”odioasă” a unui ostatic francez în Algeria de către un grup …

Nicolas Sarkozy îl acuză pe François Hollande de "minciuni"
22 sept.. 2014

Nicolas Sarkozy îl acuză pe François Hollande de "minciuni"

Fostul preşedinte francez Nicolas Sakorzy l-a acuzat duminică pe succesorul său socialist François Hollande de „minciuni”, în cadrul primei intervenţii televizate de la anunţul privind revenirea sa în…

Majoritatea francezilor dezaprobă publicarea cărții în care Valerie Trierweiler îl atacă pe Francois Hollande
11 sept.. 2014

Majoritatea francezilor dezaprobă publicarea cărții în care Valerie Trierweiler îl atacă pe Francois Hollande

Majoritatea francezilor dezaprobă publicarea cărţii lui Valerie Trierweiler în care fosta parteneră de viaţă a lui Francois Hollande îl atacă pe şeful statului, arată două sondaje realizate de CSA şi Harris…

Albert de Monaco a acceptat "Ice Bucket Challenge" şi l-a nominalizat pe François Hollande (VIDEO)
03 sept.. 2014

Albert de Monaco a acceptat "Ice Bucket Challenge" şi l-a nominalizat pe François Hollande (VIDEO)

Prinţul Albert de Monaco a acceptat miercuri să ia parte la „Ice Bucket Challenge” şi l-a nominalizat pe preşedintele francez François Hollande, relatează AFP.În clip, prinţul apare purtând o cămaşă albă…

Franța: François Hollande i-a cerut primului ministru Manuel Valls să formeze un nou Guvern
25 aug.. 2014

Franța: François Hollande i-a cerut primului ministru Manuel Valls să formeze un nou Guvern

Preşedintele François Hollande i-a cerut premierului Manuel Valls să formeze un nou Guvern, care va fi prezentat marţi, a anunţat luni preşedinţia franceză, relatează AFP.”Şeful statului i-a cerut să formeze…

Francois Hollande îndeamnă Rusia să respecte integritatea teritorială a Ucrainei
15 aug.. 2014

Francois Hollande îndeamnă Rusia să respecte integritatea teritorială a Ucrainei

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a îndemnat Rusia „să respecte integritatea teritorială” a Ucrainei, relatează AFP.”Cer Rusiei să respecte integritatea teritorială a Ucrainei; preşedinţii Rusiei şi…

Francois Hollande: Cadavrele victimelor zborului Air Algerie părbușit în Mali vor fi aduse în Franța
26 iul.. 2014

Francois Hollande: Cadavrele victimelor zborului Air Algerie părbușit în Mali vor fi aduse în Franța

Preşedintele francez François Hollande a promis sâmbătă că toate cadavrele victimelor zborului Air Algérie care s-a prăbuşit în nordul Mali vor fi aduse în Franţa şi că familiile victimelor franceze vor fi…

Francois Hollande, despre accidentul aviatic din Mali: Din păcate nu există niciun supraviețuitor
25 iul.. 2014

Francois Hollande, despre accidentul aviatic din Mali: Din păcate nu există niciun supraviețuitor

Președintele francez Francois Hollande a anunțat, vineri, că nu există ”niciun supraviețuitor” în epava avionului operat de Air Alegerie, care s-a prăbușit, joi, în nordul Mali, relatează AFP.”Nu există, d…

Barack Obama, François Hollande și David Cameron condamnă asasinarea celor trei adolescenți israelieni
30 iun.. 2014

Barack Obama, François Hollande și David Cameron condamnă asasinarea celor trei adolescenți israelieni

Preşedintele francez François Hollande, premierul britanic David Cameron și președintel american Barack Obama au condamnat, luni, asasinarea celor trei adolescenţi israelieni găsiţi morţi în Cisiordania,…