greva generala

Toamna se numără grevele: "România fierbe la foc mic. Sunt șanse mari ca, în curând, să dea în clocot"
25 aug.. 2015

Toamna se numără grevele: "România fierbe la foc mic. Sunt șanse mari ca, în curând, să dea în clocot"

Toaman se numără grevele. Angajații ROMATSA au anunțat că intră în grevă de la 1 septembrie, salariații din sistemul sanitar și cei din învățământ cer și ei măriri de salarii. De asemenea, bugetarii de…

Lider sindical ROMATSA, după negocierile cu conducerea instituției: Cu acești oameni și în aceste condiții nu există nicio posibilitate să putem evita greva generală (VIDEO)
24 aug.. 2015

Lider sindical ROMATSA, după negocierile cu conducerea instituției: Cu acești oameni și în aceste condiții nu există nicio posibilitate să putem evita greva generală (VIDEO)

Negocierile sindicaliștilor de la ROMATSA cu conducerea companiei și ministrul Transporturilor s-au încheiat fără niciun rezultat. Liderii de sindicat susțin că în aceste condiții nu există vreo soluție pentru…

Directorul general al ROMATSA, despre faptul că sindicaliștii din aviație amenință cu greva generală: Noi suntem deschiși la orice încercare de a găsi o soluție
19 aug.. 2015

Directorul general al ROMATSA, despre faptul că sindicaliștii din aviație amenință cu greva generală: Noi suntem deschiși la orice încercare de a găsi o soluție

Directorul general al ROMATSA, Ion Aurel Stanciu, precizează că amenințările sindicaliștilor privind declanșarea grevei generalenu sunt întemeiate, iar conducerea regiei este în continuare deschisă negocierilor,…

Sindicaliștii din aviație amenință cu greva generală: Față de greva de avertisment, această grevă se știe când începe, dar nu se știe când se termină (VIDEO)
19 aug.. 2015

Sindicaliștii din aviație amenință cu greva generală: Față de greva de avertisment, această grevă se știe când începe, dar nu se știe când se termină (VIDEO)

Sindicatul din aviație amenință cu greva generală, informează B1 TV. Această acțiune de protest vine ca o urmare a grevei de avertisment care a avut loc pe 15 iulie, atunci când, timp de mai multe ore,…

Sindicatele de la ROMATSA amenință cu greva generală
20 iul.. 2015

Sindicatele de la ROMATSA amenință cu greva generală

Sindicaliştii de la ROMATSA, instituţie care coordonează traficul aerian, ameninţă cu greva generală, anunță Digi 24.Aceștia cer demisia șefilor regiei de stat, chiar și pe cea a directorul general Aurel…

Cartel Alfa acuză Guvernul de încercare de intimidare a lucrătorilor din administrație pentru greva generală de joi
30 apr.. 2015

Cartel Alfa acuză Guvernul de încercare de intimidare a lucrătorilor din administrație pentru greva generală de joi

Confederaţia Naţională Sindicală (CNS) „Cartel Alfa” acuză Guvernul, reprezentat de ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop, că încearcă să îi intimideze pe lucrătorii din administraţie care vor intra joi…

Peste 30.000 de salariați din administrația publică intră joi în grevă generală (VIDEO)
30 apr.. 2015

Peste 30.000 de salariați din administrația publică intră joi în grevă generală (VIDEO)

Grevă generală în Administraţie. Angajaţii primăriilor şi consiliilor judeţene din toată ţara nu vor lucra astăzi în semn de protest faţă de salariile reduse, potrivit B1 TV.La această oră, angajații…

Angajații din administrația publică au protestat la Ministerul Muncii, nemulțumiți de salarii
21 apr.. 2015

Angajații din administrația publică au protestat la Ministerul Muncii, nemulțumiți de salarii

Peste 100 de salariați din administrația publică au pichetat, marți, Ministerul Muncii, nemulțumiți de salarii. Aceștia cer corectarea salarizării pe aceleași funcții publice pentru toată administrația…

Grevă generală în Italia: Șapte curse aeriene spre această țară, anulate pe Henri Coandă
12 dec.. 2014

Grevă generală în Italia: Șapte curse aeriene spre această țară, anulate pe Henri Coandă

Un număr de șapte curse aeriene spre Italia au fost anulate, vineri, pe aeroportul Henri Coandă din București, în contextul în care în această țară este în desfășurare o grevă generală, relatează B1…

Grecia, paralizată de o grevă generală de 24 de ore împotriva politicii de austeritate
27 nov.. 2014

Grecia, paralizată de o grevă generală de 24 de ore împotriva politicii de austeritate

O grevă generală de 24 de ore a început, joi dimineață, în Grecia, împotriva politicii de austeritate, statul elen fiind astfel privat de transporturi, relatează AFP.Aflate la originea mişcării, sindicatele…

MAE: Atenționare de călătorie pentru Grecia, valabilă pentru ziua de joi. Este anunțată o grevă generală
25 nov.. 2014

MAE: Atenționare de călătorie pentru Grecia, valabilă pentru ziua de joi. Este anunțată o grevă generală

Ministerul Afacerilor Externe a emis, marți, o atenționare de călătorie pentru Grecia, valabilă pentru ziua de joi, ca urmare a unei greve generale anunțate în mai multe sectoare de activitate din această țară….

Sindicaliștii de la metrou amenință cu greva, fiind nemulțumiți de faptul că Metrorex va trece în subordinea Primăriei Capitalei
30 apr.. 2014

Sindicaliștii de la metrou amenință cu greva, fiind nemulțumiți de faptul că Metrorex va trece în subordinea Primăriei Capitalei

Sindicaliștii bucureșteni de la metrou amenință din nou cu greva generală, urmând să picheteze Ministerul Transporturilor, transmite B1 TV. Oamenii sunt nemulțumiți pentru că Metrorex va trece din subordinea…

Grevă generală în Atena și alte orașe din Grecia, în semn de protest față de continuarea unei politici de austeritate
09 apr.. 2014

Grevă generală în Atena și alte orașe din Grecia, în semn de protest față de continuarea unei politici de austeritate

Atena și alte orașe grecești intră miercuri în grevă generală de 24 de ore, urmând să aibă loc numeroase manifestații și să fie perturbat transportul, informează AFP. Aceasta este prima grevă generală a…

Grevă generală în Grecia și Portugalia: Oamenii protestează față de măsurile de austeritate
06 nov.. 2013

Grevă generală în Grecia și Portugalia: Oamenii protestează față de măsurile de austeritate

O nouă grevă generală, organizată la apelul celor două sindicate din sectorul public paralizează miercuri Grecia. Doar serviciile medicale de urgenţă funcţionează. Şcolile sunt închise, traficul este…

MAE avertizează românii asupra grevei generale din Grecia, programată pentru miercuri
05 nov.. 2013

MAE avertizează românii asupra grevei generale din Grecia, programată pentru miercuri

MAE atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Grecia că miercuri va avea loc o grevă generală de 24 de ore în această ţară. În acest context sunt aşteptate „perturbări în…

Peste 10.000 de sindicaliști din învățământ vor protesta miercuri la sediul Guvernului, urmând să plece în marș până la Parlament
05 nov.. 2013

Peste 10.000 de sindicaliști din învățământ vor protesta miercuri la sediul Guvernului, urmând să plece în marș până la Parlament

Protestele sindicaliștilor din învățământ continua, fiind anunțați peste 10.000 de membri ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ pentru mitingul de la Guvern, urmând să plece în marș…

Bucureștenii scapă de greva generală de la metrou: Angajații au semnat noul Contract Colectiv de Muncă
22 oct.. 2013

Bucureștenii scapă de greva generală de la metrou: Angajații au semnat noul Contract Colectiv de Muncă

Bucureștenii pot răsufla liniștiți: angajații Metrorex și-au rezolvat conflictul privind Contractul Colectiv de Muncă, astfel că au renunțat la greva generală. „Vă aducem la cunoştinţă că, odată cu…

Greva generală de la metrou și RATB a fost amânată
11 oct.. 2013

Greva generală de la metrou și RATB a fost amânată

UPDATE 14.16: Sindicaliștii au anunțat că greva generală a fost amânată, atât metroul cât și RATB-ul urmând să circule în regim normal. „Conflictul nu s-a stins, ci este doar suspendat”, a precizat un…

Greva generală anunțată de RATB și Metrorex, amânată: Sindicaliștii vor negocia încă două săptămâni
26 sept.. 2013

Greva generală anunțată de RATB și Metrorex, amânată: Sindicaliștii vor negocia încă două săptămâni

Greva generală anunțată de RATB și Metrorex pentru data de 30 septembrie a fost amânată. Sindicaliștii au anunțat că negocierile vor fi prelungite cu încă două săptămâni, greva generală fiind…

Grevă de avertisment la Metrorex: Sindicaliștii amenință cu grevă generală (VIDEO)
17 sept.. 2013

Grevă de avertisment la Metrorex: Sindicaliștii amenință cu grevă generală (VIDEO)

A fost grevă de avertisment la metrou marți dimineață. Între orele 4.00 și 6.00, metroul nu a circulat. Angajaţii au declanşat o grevă de avertisment. Ei atenţionează că, dacă solicitările nu vor fi…

Grevă de avertisment la Metrorex, marți dimineață, între orele 04:00 și 06:00
16 sept.. 2013

Grevă de avertisment la Metrorex, marți dimineață, între orele 04:00 și 06:00

Angajații Metrorex vor participa, marți dimineață, între orele 04:00 și 06:00, la o grevă de avertisment după ce negocierile Sindicatului Liber Metrou – Unitatea USLM cu administrația Metrorex au eșuat. ”În…

Grevă generală la Metrorex și RATB pe 30 septembrie: Angajații organizează și o grevă de avertisment pe 17 septembrie
04 sept.. 2013

Grevă generală la Metrorex și RATB pe 30 septembrie: Angajații organizează și o grevă de avertisment pe 17 septembrie

Sindicaliştii Metrorex şi RATB anunţă grevă generală pe 30 septembrie. Angajaţii din transportul public sunt nemulţumiţi de salarii şi spun că vor organiza şi la mijlocul lunii septembrie o grevă de…

Grevă generală pentru 24 de ore în Portugalia: Sindicatele protestează față de politica de austeritate
27 iun.. 2013

Grevă generală pentru 24 de ore în Portugalia: Sindicatele protestează față de politica de austeritate

Principalele sindicate din Portugalia au anunțat că, joi, transportul public și serviciile publice vor fi afectate de o grevă generală, care va dura 24 de ore. Protestele vin față de politica de austeritate a…

Turcii intră în grevă generală în semn de protest față de violențele poliției la adresa manifestanților
17 iun.. 2013

Turcii intră în grevă generală în semn de protest față de violențele poliției la adresa manifestanților

Turcii intră de luni în grevă generală în semn de protest faţă de violenţele poliţiei la adresa demonstranţilor care cer demisia premierului Recep Erdogan. La ordinul acestuia, forţele de ordine au desfăş…

MAE atenționează că traficul din Grecia va fi perturbat, pe fondul unei greve generale
12 iun.. 2013

MAE atenționează că traficul din Grecia va fi perturbat, pe fondul unei greve generale

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare prin care îi avertizează pe cei care vor să călătorească în Grecia că traficul va fi perturbat, pe fondul unei greve generale de 24 de ore inițiată…

Angajații Turkish Airlines intră în grevă în semn de solidaritate cu colegii lor demiși în urmă cu un an
15 mai. 2013

Angajații Turkish Airlines intră în grevă în semn de solidaritate cu colegii lor demiși în urmă cu un an

Angajații companiei aeriene Turkish Airlines (THY) vor intra în grevă, miercuri, la cererea sindicatului, denunțând astfel refuzul conducerii de a-i reintegra în companie pe angajații lăsați liberi în urma…

Sindicaliștii de la Metrorex amenință cu grevă generală dacă nu vor ajunge la un acord cu Fenechiu
07 mart.. 2013

Sindicaliștii de la Metrorex amenință cu grevă generală dacă nu vor ajunge la un acord cu Fenechiu

Reprezentanţii Metrorex se vor întâlni joi cu ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, după ce, miercuri, aproximativ 2.000 de angajaţi au organizat un amplu protest. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi că…

Grevă generală în Slovenia, pe fondul crizei politice
23 ian.. 2013

Grevă generală în Slovenia, pe fondul crizei politice

Slovenia este paralizată de o grevă generală lansată la iniţiativa sindicatelor funcţionarilor publici, într-un moment în care ţară, membră a zona euro, traversează o gravă criză politică. Circa…

Metroul londonez a anunțat o grevă generală pe 26 decembrie
25 dec.. 2012

Metroul londonez a anunțat o grevă generală pe 26 decembrie

Conductorii de metrou din Londra au decis sa intre în greva pe 26 decembrie, zi de sărbătoare și de reduceri care atrage în mod tradițional mulți turiști. Britanicii se tem că Boxing Day va provoca haos…

Spaniolii și portughezii se pregătesc de greve generale și proteste în zeci de orașe
14 nov.. 2012

Spaniolii și portughezii se pregătesc de greve generale și proteste în zeci de orașe

Măsurile dure de austeritate provoacă noi proteste în Europa. Spaniolii şi portughezii se pregătesc de grevă generală, dar şi de numeroase manifestaţii. Cele două ţări au fost puternic afectate de criza…

Posibilă grevă generală la TAROM, pe 14 noiembrie: Angajații sunt nemulțumiți de noua conducere
08 nov.. 2012

Posibilă grevă generală la TAROM, pe 14 noiembrie: Angajații sunt nemulțumiți de noua conducere

Dacă aveți rezervare la cursele Tarom pe 14 noiembrie, s-ar putea să fiți nevoiți să vă reprogramați călătoria. Tarom ar putea opri toate zborurile din această zi. Angajatii vor să intre pe 14 noiembrie în…

Grecia, paralizată pentru 48 de ore de manifestările împotriva noilor măsuri de austeritate
06 nov.. 2012

Grecia, paralizată pentru 48 de ore de manifestările împotriva noilor măsuri de austeritate

Grecia este paralizată, începând de marți, pentru 48 de ore, reprezentanții transportului în comun și serviciilor publice anunțând grevă generală ca semn de protest față de proiectul de austeritate depus…

Belgia este afectată pentru 24 de ore de o grevă generală a transportului feroviar
02 oct.. 2012

Belgia este afectată pentru 24 de ore de o grevă generală a transportului feroviar

Transportul feroviar din Belgia este paralizat începând de marţi seară din cauza unei greve generale a angajaţilor pentru 24 de ore, relatează AFP. Inclusiv circulaţia trenurilor internaţionale Thalys şi…

Aproximativ 2.400 de angajați ai fabricii de cablaje Lisa Draxlmaier din Piteşti au intrat în grevă generală
25 sept.. 2012

Aproximativ 2.400 de angajați ai fabricii de cablaje Lisa Draxlmaier din Piteşti au intrat în grevă generală

Aproximativ 2.400 de angajați ai fabricii de cablaje Lisa Draxlmaier din Piteşti au intrat, marți, în grevă generală pe termen nedeterminat, nemulțumiti că nu li s-au majorat salariile, transmite Mediafax. …

Barcelona: Confruntări sângeroase în timpul manifestațiilor în favoarea grevei generale
29 mart.. 2012

Barcelona: Confruntări sângeroase în timpul manifestațiilor în favoarea grevei generale

Greva generală din Barcelona s-a transformat, joi seară, în confruntări violente, după ce mai mulți tineri care protestau au ars numeroase containere și au spart vitrina unui magazin, forțele de ordine fiind…

MAE emite o avertizare de călătorie: Spania se va afla în grevă generală care va afecta întreaga țară
28 mart.. 2012

MAE emite o avertizare de călătorie: Spania se va afla în grevă generală care va afecta întreaga țară

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis, miercuri, o avertizare de călătorie pentru cei care doresc să călătorească în Spania, în data de 29 martie, ibericii având programată o grevă generală care va…

Italia: Angajații din transportul public intră în grevă generală
01 mart.. 2012

Italia: Angajații din transportul public intră în grevă generală

Angajații italieni din transportul public urban, de la căile ferate și lucrătorii din porturi și care asigură traficul feriboturilor vor intra, joi, în grevă generală timp de patru ore, notează agenția…

Grevă generală în Grecia: Manifestanții au ieșit în stradă în semn de protest față de măsurile de austeritate impuse de UE și FMI
11 feb.. 2012

Grevă generală în Grecia: Manifestanții au ieșit în stradă în semn de protest față de măsurile de austeritate impuse de UE și FMI

Cele mai importante sindicate elene au declanşat o grevă generală şi au îndemnat oamenii să iasă în stradă pentru a demonstra faţă de măsurile de austeritate impuse de creditorii internaţionali ai ţării….

Belgia, paralizată de o grevă generală: Transporturile rutier, feroviar și aerian, afectate de protestele sindicatelor
30 ian.. 2012

Belgia, paralizată de o grevă generală: Transporturile rutier, feroviar și aerian, afectate de protestele sindicatelor

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care călătoresc în Belgia. Ţara va fi paralizată luni de o grevă generală organizată de sindicate, ca reacţie la măsurile de austeritate şi la…

Greva generală din Belgia i-a speriat pe liderii europeni. Premierul danez: Am mutat summitul cu o zi mai devreme
12 ian.. 2012

Greva generală din Belgia i-a speriat pe liderii europeni. Premierul danez: Am mutat summitul cu o zi mai devreme

Liderii Uniunii Europene se vor întâlni la Bruxelles pe 29 ianuarie, în loc de data stabilită anterior pe 30 ianuarie din cauza unei greve generale planificată de sindicatele din Belgia pentru 30 ianuarie, a…

Grevă generală în Belgia: Transporturile, spitalele, școlile și canalele de televiziune și-au întrerupt activitatea
22 dec.. 2011

Grevă generală în Belgia: Transporturile, spitalele, școlile și canalele de televiziune și-au întrerupt activitatea

Grevă generală joi în întregul sector public din Belgia, în semn de protest faţă de un proiect de reformă a sistemului de pensionare. Sindicatele belgiene au făcut front comun aşa că transporturile,…

Grevă generală de 48 de ore în Grecia: Parlamentul votează ultimele măsuri de austeritate
19 oct.. 2011

Grevă generală de 48 de ore în Grecia: Parlamentul votează ultimele măsuri de austeritate

O altă grevă generală de 48 de ore a început miercuri în Grecia, serviciile de transport urmând să fie oprite în timpul protestelor, la care participă cea mai mare parte a serviciilor publice, notează BBC. …

Greva generală din Grecia afectează zborurile din România: Cinci curse de pe Otopeni au fost anulate
19 oct.. 2011

Greva generală din Grecia afectează zborurile din România: Cinci curse de pe Otopeni au fost anulate

Cinci curse programate să decoleze de pe Aeroportul Otopeni spre Atena și Salonic au fost anulate din cauza grevei generale a sindicaliștilor din Grecia, informează Mediafax. „Două curse Olympic Airlines pe…

Grecia ar putea rămâne fără bani de pensii și salarii în câteva zile: O grevă generală de 24 de ore va bloca toată țara
05 oct.. 2011

Grecia ar putea rămâne fără bani de pensii și salarii în câteva zile: O grevă generală de 24 de ore va bloca toată țara

Grecia mai primeşte o lovitură.Miniştrii europeni de Finanţe au amânat plata unei tranşe de împrumut către Grecia astfel încât administraţia elenă ar putea rămâne fără bani de pensii şi salarii în…

Grecia, destinație periculoasă de vacanță: 28-29 iunie, grevă generală
24 iun.. 2011

Grecia, destinație periculoasă de vacanță: 28-29 iunie, grevă generală

Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetățenii români care doresc să călătorească în Grecia în perioada 28-29 iunie că transportul terestru și naval din această țară va fi afectat de o grevă…

Grecia "îngheață": Grevă generală pe 15 Iunie
13 iun.. 2011

Grecia "îngheață": Grevă generală pe 15 Iunie

Grecia va îngheța miercuri, 15 iunie, pe fondul grevei generale organizate de sindicatele din sectorul public și privat. Chiar și magazinele își vor închide porțile pentru clienți între orele 12.00 și 15.00…