Angajații companiei aeriene Turkish Airlines (THY) vor intra în grevă, miercuri, la cererea sindicatului, denunțând astfel refuzul conducerii de a-i reintegra în companie pe angajații lăsați liberi în urma grevei de anul trecut.
În iunie 2012, în urma grevei care a durat mai multe zile, THY a demis 305 salariați. În pofida numeroaselor luni de negocieri asupra acestui subiect, părţile nu au reuşit să ajungă la un acord. Într-un interviu acordat luni televiziunii de ştiri NTV, directorul Turkish Airlines, Hamdi Topçu a declarat că „nu există motive legale pentru o grevă”, scrie Mediafax.
„Noi nu ne-am folosit de presiuni împotriva angajaţilor care doresc să respecte mişcarea sindicatului de care aparţin. Cu toate acestea, personal consider că la 15 mai, dimineaţa, toate avioanele THZ vor decola fără probleme”, a adăugat el.
Nici ministrul turc de Finanțe nu a reacționat plăcut la această mișcare. ”Nu vom permite ca activitatea THY să fie perturbată, mai ales înaintea sezonului turistic”, a amenințat Mehmet Simsek.