Cinci curse programate să decoleze de pe Aeroportul Otopeni spre Atena și Salonic au fost anulate din cauza grevei generale a sindicaliștilor din Grecia, informează Mediafax.
„Două curse Olympic Airlines pe ruta Atena – Bucureşti şi retur, două curse ale companiei Tarom, tot între Bucureşti şi Atena, şi o altă cursă Tarom Bucureşti – Salonic şi retur au fost anulate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Aeroportului „Henri Coandă” Otopeni.
Sindicatele din domeniul public, inclusiv sindicatul controlorilor de trafic aerian, au anunțat că miercuri și joi intră în grevă generală, motiv pentru care MAE România i-a sfătuit pe românii care călătoresc în Grecia să își programeze activitatea și în funcție de miscarea de protest care va afecta zborurile.