CELE MAI NOI ARTICOLE

Cerințele cultelor religioase privind eliminarea principiului „diversității” din Legile Educației și introducerea Religiei ca materie opțională la BAC, preluate de PSD, PNL și AUR, prin amendamente. Motivația, aceeași cu cea a cultelor
20 apr.. 2023

Principalele solicitări ale cultelor religioase privind eliminarea principiului „diversității” din proiectele Legilor Educației și introducerea Religiei ca materie opțională la Bacalaureat au fost preluate, prin amendamente la aceste legi, de către PSD, PNL și AUR. […]

Conducerea Petrotel Lukoil Ploiești, preluată de români, plus un ucrainean fost șef la o rafinărie din Odesa. Toți șefii ruși au fost demiși
20 apr.. 2023

Conducerea Petrotel Lukoil Ploiești, preluată de români, plus un ucrainean fost șef la o rafinărie din Odesa. Toți șefii ruși au fost demiși

Consiliul de Supraveghere al rafinăriei ploieștene Petrotel Lukoil, controlată de gigantul petrolier rus omonim, i-a înlocuit pe 4 dintre cei 5 membri ai directoratului, structura de conducere executivă a companiei. Înlocuirile au fost decise cu […]

Cătălin Cazacu reacționează după ce s-a spus că ar fi fost prins în pat cu amanta, în timpul relației cu Ramona Olaru: „E normal să fiu înconjurat de fete frumoase”
20 apr.. 2023

Cătălin Cazacu reacționează după ce s-a spus că ar fi fost prins în pat cu amanta, în timpul relației cu Ramona Olaru: „E normal să fiu înconjurat de fete frumoase”

Ramona Olaru și Cătălin Cazacu au trăit o iubire extrem de presărată cu sare și piper, care s-a încheiat însă brusc. Din primele informații care au apărut în mediul online, se pare că frumoasa asistentă […]

Kelemen Hunor este de acord cu mutarea datei Paștelui: „Dar nu ține de mine”
20 apr.. 2023

Kelemen Hunor este de acord cu mutarea datei Paștelui: „Dar nu ține de mine”

Kelemen Hunor, vicepremier și președinte UDMR este de acord cu mutarea datei Paștelui, însă spune că acest lucru nu ține de el. Conform președintelui UDMR, maghiarii au păstrat obiceiurile și tradițiile „Sunt de acord cu […]

Auchan Romania a fost învins în instanță de o angajată care a fost umilită de companie. Femeia a obținut daune morale de mii de euro
20 apr.. 2023

Auchan Romania a fost învins în instanță de o angajată care a fost umilită de companie. Femeia a obținut daune morale de mii de euro

Retailerul Auchan a fost învins în instanță de o angajată care a fost sancționată cu diminuarea salariului. Se pare că instanța a dispus anularea deciziei de sancționare, iar femeia a primit daune morale în valoare […]

O rusoaică a fost condamnată la 21 de ani de închisoare, pentru că a încercat să-și otrăvească sosia americană cu cheesecake și apoi să-i fure identitatea
20 apr.. 2023

O rusoaică a fost condamnată la 21 de ani de închisoare, pentru că a încercat să-și otrăvească sosia americană cu cheesecake și apoi să-i fure identitatea

Viktoria Nasyrova, în vârstă de 47 de ani, a fost condamnată pentru tentativă de omor la New York, după ce a încercat să-și otrăvească sosia căreia i-a furat documente de identitate și obiecte de valoare. […]

Lovitură pentru toți abonații Netflix / Platforma de streaming a anunțat de când nu va mai permite partajarea parolelor
20 apr.. 2023

Lovitură pentru toți abonații Netflix / Platforma de streaming a anunțat de când nu va mai permite partajarea parolelor

Netflix a amânat mult timp măsura privind „partajarea parolelor”, însă, recent, platforma a dezvăluit luna din care abonații nu vor mai avea voie să dea „share” la parola contului de streaming. Conform noii politici de […]

Alina Gorghiu: PNL are de 4 ani premier, deşi scorul în alegeri nu-i dădea dreptul. Nu e meritul partidului, ci efortul şi capacitatea preşedintelui Iohannis
20 apr.. 2023

Alina Gorghiu: PNL are de 4 ani premier, deşi scorul în alegeri nu-i dădea dreptul. Nu e meritul partidului, ci efortul şi capacitatea preşedintelui Iohannis

Alina Gorghiu (PNL), preşedinta interimară a Senatului, a declarat că PNL are de patru ani funcția de prim-ministru al țării, deși scorul în alegeri nu-i dădea acest drept. Meritul, a continuat Gorghiu, e al președintelui […]

Bed Bath & Beyond declară faliment - după câțiva ani dezastruoși și sinuciderea directorul financiar
20 apr.. 2023

Bed Bath & Beyond declară faliment – după câțiva ani dezastruoși și sinuciderea directorul financiar

Bed Bath & Beyond se pregătește, se pare, să depună cererea de faliment peste câteva zile, încheind astfel câțiva ani dezastruoși pentru gigantul care vinde articole pentru casă. Bed Bath & Beyond ar urma să […]

Viața la bloc, trai cu peripeții. Care este amenda pentru folosirea bormașinilor în timpul orelor de liniște
20 apr.. 2023

Viața la bloc, trai cu peripeții. Care este amenda pentru folosirea bormașinilor în timpul orelor de liniște

Cei care locuiesc la bloc știu cât de deranjant poate fi zgomotul produs de vecinii care folosesc bormaşina, iar acum acest lucru se poate lăsa cu amenzi. Astfel, românii de la bloc trebuie să țină […]

Profesorii se pregătesc de grevă generală. Marius Nistor: Salariile sunt mizerabile, investiții nu se fac. Răspunderea pentru declanșarea grevei e în totalitate a Guvernului (VIDEO)
20 apr.. 2023

Profesorii se pregătesc de grevă generală. Marius Nistor: Salariile sunt mizerabile, investiții nu se fac. Răspunderea pentru declanșarea grevei e în totalitate a Guvernului (VIDEO)

Sindicaliștii din Învățământ pregătesc o grevă generală. Profesorii vor majorarea salariilor, plata orelor suplimentare, acordarea sporurilor pentru condiții de muncă și creșterea anuală a investițiilor în Educație. Detaliile au veni de la Marius Nistor, președintele […]

A murit Moonbin, membru al trupei K-Pop ASTRO / Starul sud-coreean avea doar 25 de ani
20 apr.. 2023

A murit Moonbin, membru al trupei K-Pop ASTRO / Starul sud-coreean avea doar 25 de ani

Starul K-pop sud-coreean, Moonbin, membru al trupei Astro, a murit miercuri, la vârsta de 25 de ani, potrivit casei sale de discuri Fantagio. Starul K-pop, Moonbin, s-a stins din viață la 25 de ani „Membrul […]

Polițist rutier după un accident rutier în care o fetiță de 10 ani și-a pierdut viața: Am plâns ca un copil. A văzut, pentru ultima oară în scurta-i viață, un lan de rapiță înflorit
20 apr.. 2023

Polițist rutier după un accident rutier în care o fetiță de 10 ani și-a pierdut viața: „Am plâns ca un copil. A văzut, pentru ultima oară în scurta-i viață, un lan de rapiță înflorit”

Polițistul, Daniel Zontea, vorbește despre momentele cumplite pe care le-a trăit alături de părinții unei fetițe de 10 ani, care și-a pierdut viața într-un accident rutier și mărturisește cât de tare l-a afectat acea tragedie. […]

Urale și țipete în timpul eclipsei de soare hibrid extrem de rară, vizibilă în Australia și Indonezia
20 apr.. 2023

Urale și țipete în timpul eclipsei de soare hibrid extrem de rară, vizibilă în Australia și Indonezia

Eclipsa a fost vizibilă într-o formă sau alta în Australia și Indonezia, precum și în unele părți din Noua Zeelandă, Vietnam, Filipine și Papua Noua Guinee. Eclipsa hibridă a putut fi urmărită video începând cu […]

Cel puțin 85 de morți și peste 322 de răniți după ce oamenii s-au călcat în picioare, în Yemen
20 apr.. 2023

Cel puțin 85 de morți și peste 322 de răniți după ce oamenii s-au călcat în picioare, în Yemen

Incidentul din capitala Yemenului a avut loc în timp ce sute de persoane s-au adunat și s-au călcat în picioare încercând să ajungă la ajutoarele financiare distribuite în cadrul unui eveniment. Tragedia a avut loc […]

NASA spune că lumina misterioasă care a trecut fulgerător pe deasupra Kievului nu era de la satelitul său
20 apr.. 2023

NASA spune că lumina misterioasă care a trecut fulgerător pe deasupra Kievului nu era de la satelitul său

Oficialii din Kiev au declarat că suspetează că este vorba despre un satelit Nasa care a căzut pe Pământ, dar agenția spațială americană a declarat pentru BBC că acesta se află încă pe orbită. Forțele […]

S-au stabilit semifinalele Champions League! Când se joacă ultimele cinci meciuri din actuala ediție și ce oraș găzduiește finala
19 apr.. 2023

S-au stabilit semifinalele Champions League! Când se joacă ultimele cinci meciuri din actuala ediție și ce oraș găzduiește finala

Manchester City și Inter Milano au trecut cu bine de a doua manșă a sferturilor de finală cu Bayern Munchen și Benfica Lisabona, miercuri seară, și s-au calificat în semifinalele UEFA Champions League. Din careul […]

Liviu Vârciu a rămas blocat cu bolidul de lux pe marginea unui câmp de rapiță: „Mașină șmecheră, 4x4, mâine o vând” (VIDEO)
19 apr.. 2023

Liviu Vârciu a rămas blocat cu bolidul de lux pe marginea unui câmp de rapiță: „Mașină șmecheră, 4×4, mâine o vând” (VIDEO)

Liviu Vârciu a rămas blocat în nămol cu bolidul pe marginea unui câmp de rapiță. Prezentatorul a crezut că SUV-ul său va reuși să treacă peste obstacolele întâlnite în drum, însă acesta s-a dovedit a […]

La ce folosește gaura de lângă încuietoarea lacătului / Nu multă lume știe care este rolul acestui orificiu
19 apr.. 2023

La ce folosește gaura de lângă încuietoarea lacătului / Nu multă lume știe care este rolul acestui orificiu

Lacătele sunt mecanisme de blocare care permit fixarea unui obiect sau a unei uși printr-un cătuș metalic care se potrivește într-o gaură din obiect sau ușă. De la cele mai simple și clasice modele, până […]

Robert Kennedy Jr., nepotul președintelui asasinat în 1963, vrea să candideze la alegerile prezidențiale din 2024. Tatăl său a fost ucis și el, în campania din 1968
19 apr.. 2023

Robert Kennedy Jr., nepotul președintelui asasinat în 1963, vrea să candideze la alegerile prezidențiale din 2024. Tatăl său a fost ucis și el, în campania din 1968

Robert F. Kennedy Jr., activist anti-vaccin și avocat de mediu, și-a anunțat intenția de a fi candidatul democraților americani la alegerile prezidențiale din 2024 și s-a descris drept un promotor al adevărului care „va pune […]

Metoda prin care un cuplu s-a răzbunat pe proprietarul unei vile închiriate pe Airbnb / Gazda s-a ales cu o factură imensă la gaze și apă
19 apr.. 2023

Metoda prin care un cuplu s-a răzbunat pe proprietarul unei vile închiriate pe Airbnb / Gazda s-a ales cu o factură imensă la gaze și apă

Proprietarul vilei închiriate de niște turiști chinezi s-a ales cu o factură de peste o mie de euro la gaze și apă. Cuplul s-a răzbunat pe gazdă lăsând robinetele de apă deschise, dar și gazul […]

Ce se importă mult în România să se producă și aici, propune șeful CCIR. Daraban: De ani de zile cer o statistică pe brand. Ar trebui să ni se arate nivelul de importuri pe media cum ni se spune să bem 2 litri de apă pe zi (VIDEO)

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, s-a arătat de părere că brandurile care exportă multe produse către țara noastră ar trebui obligate să construiască o fabrică și aici. „De ani de […]

Ce reţete delicioase poţi face cu mâncarea rămasă de la masa de Paște / Sfaturile bucătarilor
19 apr.. 2023

Ce reţete delicioase poţi face cu mâncarea rămasă de la masa de Paște / Sfaturile bucătarilor

De Sărbătorile Pascale fiecare gospodină pregătește fel și fel de preparate tradiționale, aperitive și preparate din carne, sarmale, cozonaci și alte prăjituri, toate spre mulțumirea celor dragi și, desigur, a invitaților, atunci când este cazul. […]

Care sunt valorile în care crede David Popovici / Campionul nu este interesat de cât încasează: „Nu vreau să știu câți bani câștig pe lună”
19 apr.. 2023

Care sunt valorile în care crede David Popovici / Campionul nu este interesat de cât încasează: „Nu vreau să știu câți bani câștig pe lună”

La doar 18 ani, David Popovici este unul dintre cei mai buni sportivi cu care România se mândrește. Popovici, legitimat la CS Dinamo București a excelat la Campionatele Naționale de Natație de la Otopeni din […]

Mihai Daraban (CCIR), despre inițiativa de reorganizare teritorială: Scăderea costurilor de funcționare ale statului contează / În Polonia, la 38 de milioane de locuitori, sunt 900.000 de bugetari (VIDEO)

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, a vorbit despre inițiativa mediului de afaceri pentru reorganizarea teritorial-administrativă a țării, miercuri, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat, și a explicat că […]

Care este povestea tabloului „Ecce Homo”, furat de la Brukenthal și recuperat după 30 de ani
19 apr.. 2023

Care este povestea tabloului „Ecce Homo”, furat de la Brukenthal și recuperat după 30 de ani

Singurul tablou al lui Tiziano Vecellio (Tițian) pe care România îl deține a fost furat în anul 1968 și recuperat abia după 30 de ani. Este vorba despre „Ecce Homo”, pictat în secolului al XVI-lea. […]

România, reprezentată la concursul mondial de robotică din Maroc de 10 elevi din Râmnicu Vâlcea
19 apr.. 2023

România, reprezentată la concursul mondial de robotică din Maroc de 10 elevi din Râmnicu Vâlcea

O echipă formată din 10 liceeni de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Râmnic va reprezenta România la Campionatul Mondial de Robotică de la Marakesh, Maroc, în perioada 16-22 mai. Infinitronics, una dintre cele […]

Claudiu Năsui: Din punct de vedere politic, nu este nevoie de UDMR la guvernare. UDMR a fost întotdeauna un cap de pod al PSD, chiar și în guvernările de drepta (VIDEO)
19 apr.. 2023

Claudiu Năsui: Din punct de vedere politic, nu este nevoie de UDMR la guvernare. UDMR a fost întotdeauna un cap de pod al PSD, chiar și în guvernările de drepta (VIDEO)

Din punct de vedere politic, nu este nevoie de UDMR la guvernare, având în vedere că PSD și PNL au împreună peste 60% din Parlament, a declarat deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, […]

Cum a slăbit Ionuț Iftimoaie în emisiunea „Survivor” / Ce „dietă specială” țin vedetele din competiție
19 apr.. 2023

Cum a slăbit Ionuț Iftimoaie în emisiunea „Survivor” / Ce „dietă specială” țin vedetele din competiție

La 44 de ani, Ionuț Iftimoaie se numără printre concurenții de la Survivor România 2023. Foarte mulți telespectatori au fost curioși să afle ce mănâncă Războinicii și Faimoșii de la „Survivor România”. Ei bine, contrar […]

Metoda încercată de un bărbat pentru a livra substanțe interzise unui coleg deținut în Penitenciarul Aiud
19 apr.. 2023

Metoda încercată de un bărbat pentru a livra substanțe interzise unui coleg deținut în Penitenciarul Aiud

Când a venit vorba de a introduce substanțe interzise colegului său din Penitenciarul Aiud, un bărbat a dat dovadă de o imaginație tare bogată. Bărbatul a încercat să introducă în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud […]

Gigi Becali, după declarațiile lui Anghel Iordănescu despre Steaua: „Ce, sunteți hoți, escroci, tâlhari, mincinoși?”
19 apr.. 2023

Gigi Becali, după declarațiile lui Anghel Iordănescu despre Steaua: „Ce, sunteți hoți, escroci, tâlhari, mincinoși?”

Gigi Becali, patronul lui FCSB, a avut o reacție dură în privința crizei de identitate cu care se confruntă cel mai titrat club al României, Steaua, despre care susține că „a fost dată de generali, […]

Telenovela-fenomen „Numai iubirea” împlinește 20 de ani de la lansare / Cum arată si cu ce se ocupă astăzi actorii din rolurile principale
19 apr.. 2023

Telenovela-fenomen „Numai iubirea” împlinește 20 de ani de la lansare / Cum arată si cu ce se ocupă astăzi actorii din rolurile principale

În 2023 se împlinesc 16 ani de când primul serial românesc „Numai iubirea”, produs de Ruxandra Ion, pentru Acasă TV, a debutat pe micile ecrane. Proiectul a fost un adevărat succes la acea vreme, iar […]

Liderul deputaților UDMR, despre episodul ANRE: Am fost supărat, dar nu cred că afectează funcționarea coaliției. Nici nu am cerut și nici nu ni s-a promis ceva în schimb (VIDEO)
19 apr.. 2023

Liderul deputaților UDMR, despre episodul ANRE: Am fost supărat, dar nu cred că afectează funcționarea coaliției. Nici nu am cerut și nici nu ni s-a promis ceva în schimb (VIDEO)

Episodul ANRE este o problemă punctuală și nu afectează funcționarea coaliției, a declarat liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, miercuri, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat, în contextul în care Uniunea a pierdut postul […]

Performanță la Campionatele Europene: Halterofila Loredana Toma a obținut trei medalii de aur
19 apr.. 2023

Performanță la Campionatele Europene: Halterofila Loredana Toma a obținut trei medalii de aur

Loredana Toma (27 de ani) a dat dovadă de performanță la Campionatele Europene. Tânăra halterofilă a obținut trei medalii de aur într-o singură zi. Loredana Toma, trei medalii de aur la Campionatele Europene La stilul […]

Un mercenar Wagner recunoaște că „a aruncat grenade” în șanțul în care erau ținuți prizoneri ucraineni răniți
19 apr.. 2023

Un mercenar Wagner recunoaște că „a aruncat grenade” în șanțul în care erau ținuți prizoneri ucraineni răniți

Un fost mercenar Wagner a recunoscut că a ucis și a torturat zeci de prizoneri de război ucraineni, în una dintre cele mai detaliate relatări la persoana I despre atrocitățile comise de forțele ruse în […]

Cu ce probleme de sănătate s-a confruntat Iulia Marin, jurnalista care a murit la doar 32 de ani: „Îmi doresc doar să mă trezesc zâmbind ca înainte”
19 apr.. 2023

Cu ce probleme de sănătate s-a confruntat Iulia Marin, jurnalista care a murit la doar 32 de ani: „Îmi doresc doar să mă trezesc zâmbind ca înainte”

Presa românească este, de ieri, în minus cu o persoană importantă. Iulia Marin, jurnalistă de investigații, a murit la doar 32 de ani. De-a lungul timpului, Iulia a activat la Adevărul, PressOne, Recorder, Gândul, iar […]

Zeci de animale, ținute fără hrană în curtea unui gorjean / Autoritățile au luat măsuri
19 apr.. 2023

Zeci de animale, ținute fără hrană în curtea unui gorjean / Autoritățile au luat măsuri

Un bărbat din Gorj a fost sancționat după ce autoritățile au depistat că acesta ținea zeci de animale în condiții improprii, în curtea sa. Acesta nu le hrănea și nu le oferea îngrijire medicală. Viețuitoarele […]

Sorin Grindeanu anunță un „pas important pentru construcția” Autostrăzii Unirii: „Este al doilea proiect de mare viteză, după Autostrada Sibiu-Pitești, care va traversa Carpații”
19 apr.. 2023

Sorin Grindeanu anunță un „pas important pentru construcția” Autostrăzii Unirii: „Este al doilea proiect de mare viteză, după Autostrada Sibiu-Pitești, care va traversa Carpații”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că miercuri au fost depuse șase oferte pentru proiectarea și execuția Secțiunii 3 (Leghin – Târgu Neamț) din A8, cunoscută și ca „Autostrada Unirii”.   Ce a spus Sorin […]

Adrian Cozma, despre provocările lansate de oficialii Ungariei: „Un plan foarte bine pus la punct. Conflictele din Ucraina au început pe fondul unor destabilizări în ceea ce privește relațiile interetnice” (VIDEO)

Președinta Ungariei și Fidesz, partidul condus de premierul Viktor Orban, au un plan foarte bine pus la punct prin care provoacă aceste manifestații, a declarat deputatul Adrian Cozma, vicepreședinte PNL, miercuri, pe B1 TV, la […]

Maria Cârneci, sfaturi pentru nurori / Cum să ai o relație bună cu soacra
19 apr.. 2023

Maria Cârneci, sfaturi pentru nurori / Cum să ai o relație bună cu soacra

Maria Cârneci se consideră o soacră bună și are doar cuvinte de laudă pentru nora ei, Ana Maria. Interpreta de muzică populară a vorbit despre relația dintre soacră și noră, mai ales că fiul ei […]

Mărturiile unui tânăr care suferă de „boala secolului”, depresia: „Starea ta se poate agrava într-un minut, timp suficient să faci o tâmpenie”
19 apr.. 2023

Mărturiile unui tânăr care suferă de „boala secolului”, depresia: „Starea ta se poate agrava într-un minut, timp suficient să faci o tâmpenie”

Prin intermediul unei postări pe Facebook, Alex Andronic a dezvăluit cum este viața atunci când suferi de depresie, făcând o paralelă cu moartea jurnalistei Iuliei Marin, care a decedat la doar 32 de ani. Jurnalista […]

Nicușor Dan, întrebat dacă Bucureștiul „își permite” revenirea Gabrielei Firea din 2024: „Cred că e exact ce își dorește, să găsească bugetul pe plus ca să înceapă să dea toate pomenile alea” (VIDEO)

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a vorbit despre situația economică a municipalității, miercuri, pe B1 TV, la „Bună, România!” cu Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, și a ironizat-o pe predecesoarea sa, Gabriela Firea, despre […]

Izvorul Tămăduirii: semnificația sărbătorii și tradițiile care se respectă în această zi
19 apr.. 2023

Izvorul Tămăduirii: semnificația sărbătorii și tradițiile care se respectă în această zi

Creștinii sărbătoresc Izvorul Tămăduirii în fiecare an, în prima zi de vineri, după Paște, în Săptămâna Luminată. Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare cu dată schimbătoare, din calendarul ortodox. Aceasta este stabilită în funcție de data […]

China pregătește drone de spionaj supersonice / Viteza acestora ar putea ajunge la 4.000 de km/h
19 apr.. 2023

China pregătește drone de spionaj supersonice / Viteza acestora ar putea ajunge la 4.000 de km/h

Armata chineză pregătește o dronă de spionaj de mare altitudine, capabilă să se deplaseze de cel puțin trei ori mai repede decât sunetul, potrivit unui document secret al National Geospatial-Intelligence Agency. Drona ar putea să […]

Nicușor Dan: Toată lumea economică se uită la Fitch. Agenția de rating a spus despre București că apreciază planul de investiții și i-a dat calificativul „Puternic”. Ne confirmă că suntem o investiție sigură (VIDEO)

Agenția de rating Fitch a spus despre București că apreciază planul de investiții și i-a dat calificativul „Puternic”, a declarat primarul general Nicușor Dan, miercuri seară, pe B1 TV, la „Bună, România!” cu Radu Buzăianu […]

Ce a pățit un bărbat din Botoșani după ce soția sa i-a vândut telefonul mobil pe OLX / Poliţia a intervenit imediat
19 apr.. 2023

Ce a pățit un bărbat din Botoșani după ce soția sa i-a vândut telefonul mobil pe OLX / Poliţia a intervenit imediat

Doi soți din municipiul Botoșani au ajuns la secția de Poliție, în noaptea de Înviere, după ce s-au trezit în fața ușii cu cumpărătorul unui telefon mobil pe care cei doi l-ar fi oferit spre […]

Franța vrea să crească vârsta maximă pentru rezerviștii din armată / Bătrânii de 72 de ani, mobilizați
19 apr.. 2023

Franța vrea să crească vârsta maximă pentru rezerviștii din armată / Bătrânii de 72 de ani, mobilizați

Franța vrea să crească vârsta maximă pentru rezerviștii din armată la 70 de ani sau chiar la 72 de ani, în unele cazuri. De asemenea, statul francez vrea să crească și cheltuielile militare în contextul […]

Președinta Ungariei: Ucraina nu trebuie încurajată să nutrească așteptări iraționale. Nu ne vom trimite fiii și soții pe câmpul de luptă”
19 apr.. 2023

Președinta Ungariei: Ucraina nu trebuie încurajată să nutrească așteptări iraționale. Nu ne vom trimite fiii și soții pe câmpul de luptă”

Președinta Ungariei, Katalin Novak, a discutat miercuri la Budapesta cu omoloaga sa slovenă, Natasa Pirc Musar, și au pledat pentru găsirea rapidă a unei soluții de pace în privința războiului din Ucraina, condamnând agresiunea rusă […]

A zdrobit-o pe Emma Răducanu și s-a gândit la Simona Halep! Jelena Ostapenko, declarații tari după victoria categorică de la Stuttgart
19 apr.. 2023

A zdrobit-o pe Emma Răducanu și s-a gândit la Simona Halep! Jelena Ostapenko, declarații tari după victoria categorică de la Stuttgart

Jelena Ostanpeko a învins-o fără drept de apel pe Emma Răducanu în primul tur al turneului WTA de la Charleston, iar la finalul duelului a spus că s-a simțit ca în finala Roland Garros din […]

Ianis Hagi este dorit în La Liga / Celta Vigo, gata să plătească 3.5 milioane de euro pentru transfer
19 apr.. 2023

Ianis Hagi este dorit în La Liga / Celta Vigo, gata să plătească 3.5 milioane de euro pentru transfer

Ianis Hagi a stat departe de gazon mai bine de un an, după ce s-a accidentat. Jucătorul are șanse mari să părăsească Rangers în vara acestui an, deși și-a prelungit contractul cu scoțienii. Celta Vigo […]