Mașinile de lux, noua obsesie a românilor. Mulți le cumpără în rate, chiar și peste posibilitățile financiare
De ce ajung românii să facă sacrificii financiare pentru o mașină premium
În România, mașina nu mai este doar un mijloc de transport. Pentru mulți, ea a devenit o carte de vizită, un simbol al succesului și al statutului social. Tocmai de aceea, tot mai mulți români aleg autoturisme premium, chiar dacă acestea vin la pachet cu rate apăsătoare și compromisuri financiare majore.
Datele arată că aproximativ 70% dintre mașinile cumpărate din reprezentanțe sunt achiziționate prin credit auto sau leasing. În unele situații, rata lunară ajunge să consume chiar jumătate din salariul proprietarului. Cu toate acestea, dorința de a conduce o mașină de lux cântărește adesea mai mult decât stabilitatea financiară pe termen lung.
Accesul facil la finanțare contribuie semnificativ la acest fenomen. Spre deosebire de creditele imobiliare, cele auto sunt obținute mai ușor și mai rapid, ceea ce îi încurajează pe mulți să facă achiziții peste nivelul lor real de trai. În spatele unei imagini impecabile și al unui autoturism scump se ascund însă, de multe ori, presiuni financiare uriașe și un buget dezechilibrat.
Cum a devenit autoturismul de lux un simbol al succesului și al imaginii sociale
Pentru mulți români, mașina a devenit mai mult decât un simplu mijloc de transport. Ea reflectă statut, putere financiară și imagine socială. Sociologii și economiștii explică acest fenomen printr-o combinație între dorința de afirmare și amprenta lăsată de perioada comunistă, când accesul la combustibil și libertatea de a circula erau limitate drastic. Ani la rând, mașina a fost un lux greu de atins, iar pentru multe generații această lipsă s-a transformat, în timp, într-o nevoie puternică de validare prin bunuri vizibile.
Astăzi, pe străzile din România, autoturismul premium este adesea perceput ca dovada clară a reușitei. Din dorința de a afișa succes și prosperitate, mulți aleg mașini care depășesc cu mult nivelul lor real de trai. Astfel, imaginea proiectată în exterior ajunge să conteze mai mult decât confortul financiar din interiorul familiei.
Specialiștiii avertizează însă că această cursă a aparențelor poate avea efecte serioase. În momentul în care ratele lunare ajung să afecteze cheltuielile esențiale, economiile, vacanțele sau planurile de viitor, mașina încetează să mai fie un simbol al confortului și devine o sursă constantă de presiune. „Îți iei o mașină ca să îți facă viața mai ușoară, nu ca să trăiești pentru ea”, spun experții în educație financiară, notează stirilekanald.ro.
Cu toate acestea, piața mașinilor de lux din România continuă să crească spectaculos. Doar anul trecut au fost vândute peste 160 de vehicule exclusiviste, unele evaluate la sute de mii de euro, semn că dorința de statut și imagine rămâne una dintre cele mai puternice motivații ale consumului modern.