Un singur aparat electrocasnic poate genera până la 17% din consumul anual de energie al unei gospodării.
Compania de energie E.ON a prezentat recent, un studiu al Comisiei Europene care arată că aparatele de aer condiționat pot ajunge să cuprindă 17 procente din consum, conform Agerpres.
”Potrivit unor studii realizate de Comisia Europeană, un sistem de aer condiţionat obişnuit utilizează aceeaşi cantitate de energie electrică într-o singură lună cât consumă un frigider cu congelator într-un an. De aceea, într-un context marcat de creşterea preţurilor la energie, achiziția unui sistem cât mai eficient din punct de vedere energetic reprezintă o alegere înţeleaptă”, arată experții.
Facturile la gaz și la curent electric pot fi mai mici chiar și cu 20% dacă centrala termică și aparatele electrocasnice sunt corect folosite. Astfel că, reprezentanții E.ON recomandă folosirea unui aparat de aer condiționat de tip inverter, curățarea filtrelor o dată la două luni și setarea temperaturii optime.
„Temperatura pentru funcţionarea optimă a unui aparat de aer condiţionat este între 21°C şi 25°C. Pentru o temperatură ambientală mai scăzută de 21°C, aparatul de aer condiţionat va fi solicitat la o putere crescută şi va consuma mai multă energie electrică”, se menţionează în comunicat.
De asemenea, este indicat ca temperatura din locuinţă să nu difere cu mai mult de 2-3°C faţă de cea de afară, cu excepţia temperaturilor extreme.
De obicei se consideră că iluminatul din casă este cel care consumă cel mai mult, însă, doar 10-15% din costul facturii este reprezentat de consumul cu iluminatul casei, restul de consum este generat de aparatele electrocasnice în general.
Într-o locuință, becurile nu se numără printre marii consumatori de energie. De departe, cele mai mari valori sunt înregistrate de cuptorul și plita electrică, cana pentru încălzit apă și prăjitorul de pâine.
Totodată, uscătorul de păr, placa, dar și ondulatorul vor mări considerabil factura la energie electrică. Spre exemplu, potrivit Știrile PRO TV, o placă de păr consumă energie cât 15 becuri clasice și 300 de becuri led.
Mai exact, dacă placa este ținută în priză timp de un minut, atunci consumul ei este echivalentul a 800 de becuri.