Pofta vine mancand, spune un vechi proverb. Dar ce nu stim noi in momente in care savuram felul nostru preferat de mancare este ca apetitul nostru contribuie la ingrasarea bugetului statului. Nu este nimic rau in asta. Din contra! Sustinem diverse industrii, ajutam la crearea de noi locuri de munca, iar statul, care prospera astfel, investeste in diferite domenii, in educatie, in sanatate, in infrastructura, si daca mancam destul, chiar si in domenii precum cercetarea.
Nu ne-am fi gandit atat de departe cand am savurat masa aceea copioasa de mai devreme…
In zilele noastre, omul modern nu mai mananca doar de foame, ci si din curiozitatea de a incerca meniul celui mai nou restaurant din oras.
Globalizarea a avut acest efect. Calatorim si vrem sa gustam din traditiile si din ceea ce au specific alte popoare, ori alte natii ne aduc in tara ce au ei mai bun in materie de fast food sau restaurant.
Si tot globalizarea a ajutat ca alimentele sa fie extrem de usor de obtinut. Importam si exortam orice. Nu mai exista aliment care sa nu ajunga in toate colturile lumii, acolo unde este cerut. Este atat de simplu acum, incat printr-un simplu telefon, comanda isi va fi adusa acasa, la birou sau oriunde te afli. Sau nici macar. Gratie internetului, cu un simplu click ai ales ce iti doresti sa mananci, plasezi comanza online si platesti.
Dar v-ati fi gandit vreodata care masa poate sa ingrase bugetul statului? Ei bine, este celebra pizza. Pe cat de simpla, pe atat de complexa. Istoria arata ca acest fel de mancare dateaza inca din Antichitate. Vine de la "pissa", care este un termen latin, aparut in secolul IX, si inseamna "paine plata". Abia 500 de ani mai tarziu a capatat sensul de paine plata acoperita cu branza in limba italiana. Si era mancata cu precadere de oamenii saraci.
In secolul noastru, a ajuns sa fie cea mai dorita mancare. Drept dovada, zilnic, in Capitala, sunt comandate aproximativ 10.000 de pizza. In medie, o astfel de masa costa 25 de lei. Un calcul simpla arata ca pentru pizza in Bucuresti, se aloca 250.000 de lei, adica peste 50.000 de euro pe zi.
Anual, asta inseamna ca bucurestenii dau pe acest fel de mancare in jur de 20 de milioane de euro. Iar bugetul se ingrasa si el cu cateva milioane de euro numai de la bucurestenii care isi comanda pizza. Lasand la o parte industriile adiacente, din care statul percepe taxe. Asta presupune ca noi, comandand o singura pizza, sustinem economia tarii. Prin asigurarea mai multor locuri de munca, printr-un venit constant care intra in bugetul statului si prin tot ceea ce face ca economia acestei tari sa functioneze.
Este perfect valabil pentru fiecare pizza din fiecare oras al acestei tari. Dar Bucurestiul ramane fruntas la aceasta categorie. Capitala este cea mai importantă piata pentru pizzerii.
Lanturile de restaurante si cei care livreaza pizza au facut pasi importanti si catre alte orase, insa au ales sa se dezvolte in Bucuresti, unde exista o cultura a pizzei atat la masa de pranz, de la birou, cat si acasa, cu familia si prietenii.
Si adevarul este ca nimic nu se compara cu o pizza aburinda. Cu sos dulce sau picant. Cu blat subtire sau pufos. Mancata alaturi de cei dragi. Ziua sau seara. Sau savurata in varful patului impreuna cu persona iubita, in timpul unui film bun. Sau la munca, in timp ce tastati cu o mana, iar cu cealalta mancati cel mai putin complicat pranz, care nu cere neaparat cutit si furculita. Si, daca va mai ramane ceva, e buna si a doua zi, la micul dejun!