Adoptarea de către Parlament a legii offshore care reglementează regimul exploatărilor de gaze din Marea Neagră a provocat un „război surd” cum marile companii petroliere care cer Guvernului mai multe modificări legislative, remarcă Horaţiu Pepine într-un editorial semnat în Deutsche Welle.
Această informaţie este reflectată de acesta privin vizita pe care a efectuat-o ministrul de Externe din Austria, Karin Kneissl, şi în care s-a întâlnit cu preşedintele, premierul şi cu ministrul de Externe.
Dacă din primele două comunicate nu se menţionează nimic pe această temă, în cel emis de MAE după întâlnirea Kneissl – Meleşcanu se aduce o referire şi la compania OMV.
”Austria rămâne în continuare al doilea mare investitor străin pe piaţa românească şi suntem interesaţi, în continuare, de atragerea de noi investiţii austriece în România, în condiţiile în care ţara noastră oferă oportunităţi într-o varietate de ramuri industriale, dar şi un cadru legislativ prielnic pentru companiile străine”, se arată în comunicatul Ministerului de Externe.
Acest „cadrul legislativ” din comunicat este exact ceea ce a provocat disputa dintre companiile petroliere şi autorităţile din România, remarcă DW. Parlamentul a votat o lege care mărește progresiv impozitele în funcție de prețul gazului și care obligă companiile să vândă jumătate din producție pe piața românească. După adoptarea legii, petroliștii s-au declarat nemulțumiți, fapt care a fost la orginea speculațiilor privitoare la misiunea ministrului de externe Karin Kneissl.
„Cu siguranță că nu vom obține o confirmare oficială, dar se vede în schimb cu ochiul liber că s-a declanșat un război subteran între guvern și OMV. Căci joi ministrul de finanțe Eugen Teodorovici anunța că pe ordinea de zi a Guvernului se află într-o primă lectură un proiect de Hotărâre pentru reducerea prețului la gaze la 55 lei/Mwh și plafonarea la acest nivel. Plafonarea prețului fusese anunțată anterior la un post de televiziune de Darius Vâlcov, consilier al primului-ministru care semnala prețul exorbitant practicat de OMV, în ciuda faptului că beneficiază de condiții de impozitare neobișnuit de favorabile.
Anunțul de joi al ministrului Eugen Teodorovici a confirmat că ne găsim într-o situație de criză. Lovitura intempestivă aplicată OMV pare a fi nu o măsură dinainte gândită, ci un răspuns la presiunile pe care compania le exercită asupra guvernului după adoptarea legii offshore”, remarcă Horaţiu Pepine.
Acesta mai susţine că atât OMV cât şi americanii de la Exxon ar putea ameninţa că vor părăsi exploatarea gazelor din România ca urmare a noii legislaţii.
„Companiile extractive (Exxon și OMV) lăsaseră să se înțeleagă că ar putea abandona exploatarea, dacă românii nu le satisfac condițiile. Și totuși niciuna dintre ele nu a făcut niciun anunț explicit în această privință. Iar dacă este adevărat că OMV a inițiat presiuni asupra guvernului ca să modifice legea prin ordonanță de urgență, atunci înseamnă că petroliștii nu sunt cu adevărat pregătiți să părăsească terenul, încercând să joace pe mai departe. Dar insistența aceasta trădează și faptul că, la rigoare, ar accepta să continue și în condițiile legii votate. Totul depinde, evident, și de capacitatea de rezistență a guvernului și a președintelui României, care la promulgare va avea un cuvânt de spus”, scrie Pepine.
Cu toate acestea, legislaţia nu a intrat încă în vigoarea, ea fiind pe masa preşedintelui care poate să refuze să o promulge şi să o trimită fie la Curtea Constituţională fie înapoi în Parlament pentru reexaminare.