19 noi cazuri de rujeolă au apărut în judeţul Alba

19 noi cazuri de rujeolă au apărut în judeţul Alba

Epidemia de rujeolă pare că nu poate fi oprită! 19 noi cazuri au apărut în judeţul Alba, informează B1 TV. Focarele au izbucnit în comunităţi de romi foarte sărace, care nu îşi vaccinează copiii. Persoanele infectate, cu vârste cuprinse între 2 şi 19 ani, au fost izolate sau internate. Peste 7.000 de persoane s-au îmbolnăvit în acest an. Potrivit Centrului Național de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, 30 de persoane și-au pierdut viața. Un al 31-lea deces este în curs de investigare în judeţul Arad.

Focarele de rujeolă au izbucnit în localităţile Unirea şi Aiud din judeţul Alba. Nu mai puţin de 19 copii şi adolescenţi s-au îmbolnăvit după ce nu au fost vaccinaţi.
Inspectori sanitari şi o echipă mixtă formată din mai mulţi specialişti epidemiologi şi medici de familie au mers de urgenţă în comunităţile afectat pentru a preveni răspândirea bolii şi a convinge oamenii să-şi vaccineze copiii.

”Toate cazurile au fost izolate, unele dintre ele au fost chiar internate pentru spitalizare. Directia de Sanatate Publica Alba intentioneaza ca in perioada imediat urmatoare sa deruleze o campanie intensiva in aceste comuntati de romi, unde acoperirea vaccinala este foarte scazuta”, a declarat directorul DSP Alba.

De la începutul anului şi până acum, 181 de copii au fost diagnosticaţi cu rujeolă în judeţul Alba.

La nivel naţional, au fost confirmate din toamna trecută şi până în prezent un număr de aproape 7.300 de cazuri de rujeolă şi 30 de decese.

Primele judeţe de pe lista neagră sunt Timiş cu opt morţi, Dolj cu şase decese şi Arad cu cinci. Niciuna dintre cele 30 de victime nu fusese imunizată.

Un al 31-lea deces posibil provocat de rujeolă cel este în curs de investigare în judeţul Arad. Este vorba despre un băieţel de 7 luni, care nu fusese vaccinat pentru că imunizarea începe de la vârsta de 9 luni.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`