Un băiat de doar 12 ani, din Timișoara, excelează în informatică. La doar șase ani el a început să dea semne că nu vrea joacă precum ceilalți copii, ci vrea o carieră în domeniul IT.
Mircea Șerbănescu este considerat un mic geniu atât de colegii săi, cât și de dascăli. Băiatul a obținut rezultate remarcabile, după cum susțin reprezentanții Centrului de Excelență din Timișoara, conform opiniatimisoarei.ro.
„Am aflat că e vorba despre un copil foarte deștept. (…) Tocmai ne gândeam cum să facem site-ul și am considerat că este cea mai spectaculoasă soluție: să fie făcut acest site de către un copil, primul copil înscris la Centru, așa cum l-am decretat”, a declarat Maria Stefan, directorul Centrului de Excelenta din Timisoara.
Mircea a realizat singur site-ul unei instituții.
Încă de la început, Mircea a gestionat atât site-ul, cât și întreaga baze de date.
„Să fac site-ul centrului a fost o provocare, pentru că a fost prima oară când am făcut un site pentru o instituție. Până acum faceam site-uri ori pentru anumite concursuri, ori pentru că voiam eu”, a spus Mircea Serbanescu, cel considerat deja specialist în informatică la doar 12 ani.
Informatica nu este singurul domeniu în care Mircea excelează. Pentru a învăța cât mai bine programarea, Mircea este un as și la limba engleză.
Deși are doar 12 ani, Mircea vrea ca, în viitor, să rămână în țară și să lucreze ca programator, pentru că, spune el, sunt și aici multe de făcu