Cuvântul din limba română care este cel mai greu de pronunțat conține 44 de litere. Acesta nu poate fi rostit nici din mai multe încercări, potrivit Redacția.
În general, limba română este considerată ca fiind una dintre cele mai grele limbi romanice, din cauza gramaticii.
În momentul de față, limba română are aproximativ 350.000 de cuvinte, dintre care 75-80% sunt de origine latină, conform sursei citate.
Dintre toate, cuvântul cel mai greu de pronunțat este Pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioza.
Cuvântul este denumirea științifică și medicală a unei anume boli, cunoscută în termeni comuni ca boala de silicoză.
Amintim că, o „limbă secretă” vorbită pe teritoriul țării noastre, transmisă din generație în generația de locuitorii unui sat din Cluj este unul dintre misterele României.
„Gumuțeasca” sau „limba de sticlă” este limba secretă care se vorbește de mai bine de 100 de ani în satul Mărgău, din Cluj. Acolo se păstrează tradiția vie, iar această limbă demult uitată este vorbită și cunoscută doar de către nepoții geamgiilor din Apuseni.