Ciobanii români sunt disperați din cauza pestei oilor: „De două luni dorm o oră pe noapte”

Ciobanii români sunt disperați din cauza pestei oilor: „De două luni dorm o oră pe noapte”
Sursa foto: Freepik

Aproape 14.000 de oi au fost omorâte în Timiș din cauza pestei. În satul Clopodia, aparținător comunei Jamu Mare, fermierii sunt disperați. Un crescător de animale a mărturisit că până la 54 de ani nu a plâns niciodată, dar stresul în care trăiește de două luni l-a dus în culmea disperării.

Zeci de mii de oi au fost deja sacrificate din cauza pestei

La sfârșitul anului 2023, în Timiș erau înregistrate 632.456 de oi. Pe locul doi se află Sibiul, cu 510.819 capete, iar pe trei – Brașov, cu 469.669 de ovine.

Timișul a ajuns „fruncea” oieritului din România în 2015, odată ce sibienii stabiliți în Banat au început să își dezvolte fermele și să crească tot mai multe animale.

Este și cazul lui Ioan Neaga Gagea. Originar din zona Sibiului, dar stabilit în Timiș, zona Jamu Mare, Gagea a ajuns să ruleze în ultimii ani zeci de milioane de euro din comerțul cu animale (oi și vaci), devenind unul dintre cei mai mari exportatori de carne din România.

După apariția primelor focare de pestă a micilor rumegătoare în județele Tulcea și Constanța, boala a fost depistată și în Timiș, la ferma societății Gagea SRL.

Compania a fost obligată să sacrifice 13.000 de oi după ce, susține Ioan Neaga Gagea, alte aproximativ 2.000 de animale au murit până la confirmarea bolii.

Un alt fermier din sat, Lucian Galo, a acceptat însă să stea de vorbă cu Libertatea despre pericolul care îi paște pe crescătorii de oi. Galo are animale de când se știe.

Bunicul și tatăl său au crescut animale, iar fiica sa duce mai departe moștenirea agricolă a familiei. Bărbatul spune că dacă mâine se taie subvențiile tot va crește animale, pentru că îi sunt dragi.

Doar la gândul că boala ar putea afecta și ferma familiei lor, soția lui Galo izbucnește în plâns. Lucian Galo spune că de la depistarea primului focar de pestă din localitate trăiește un stres continuu.

„Trebuie să fie și ceva să le putem trata, nu să le omorâm, că de omorât e cel mai ușor. Azi ne dă la oi, mâine ne dă la vaci, poimâine ne dă la teren”, spune Lucian Galo, potrivit căruia o problemă este că în cazul uciderii în masă a animalelor despăgubirile pot dura, iar asta îi blochează pe crescători.

Ciobanii și-au pierdut și răbdarea și speranța

Mărturisește că nu a plâns niciodată, dar nu mai rezistă și izbucnește în lacrimi: „Am crescut cu ele și de ele tot nu mă las. Vând, că am ce vinde. Nu am ajuns să plâng sau să fiu milogul nimănui, că nu am dat în cap la nimeni. De două luni de zile eu dorm o oră pe noapte, că e o viață muncită.

Mi-am oprit și copilul acasă. E greu. Numa Dumnezeu știe ce e în sufletul nostru”.
Marți, 3 septembrie 2024, zeci de ciobani din Timiș și Caraș-Severin au protestat la Clopodia. Crescătorii de animale cer să fie luate măsuri care să împiedice uciderea animalelor în masă.

Prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, i-a chemat pe fermieri la Prefectură pentru o întâlnire cu șeful Autorității Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Întâlnirea este programată miercuri, 4 septembrie, de la ora 16.00.

Potrivit ANSVSA, în România erau, la jumătatea lunii august, 60 de focare de pestă a micilor rumegătoare. În Tulcea au fost descoperite cele mai multe situații (49), fiind ucise, în total, pentru eradicarea bolii, peste 230.000 de oi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Botoșani: O tânără a intrat în șoc anafilactic în timpul unui live pe Tik Tok. Cum i-a salvat viața unul dintre urmăritori
23:39 - Au fost câștigate marile premii la Loto 6/49 și Noroc. Unde au fost jucate biletele
23:25 - Mesaje RO-Alert după ce doi urși au fost văzuți pe străzile din stațiunea Sinaia și comuna Cornu. Echipaje SMURD, trimise preventiv
22:59 - Simion, mesaj bizar pe blog: Ce mă fac cu voi? Individual, nu în grup. Păreți bezmetici, iraționali și total nedispuși că acceptați că lumea nu este doar cum o vedeți voi
22:29 - Băsescu: Cred că vom fi ca-n 2009 – diaspora va decide câștigătorul / Raportat la funcția la care aspiră, Simion nu are nimic în capul ăla. El propune trumpismul, dar România nu are resursele Americii de a suporta prostiile politicienilor (VIDEO)
22:12 - Cutremur de intensitate medie în Vrancea. „Echipaje operative ale ISU București-Ilfov și ISU Vrancea execută recunoașteri în teren”
21:42 - Băsescu: Atitudinea lui Simion e de slugă. Face parte din politicienii care au fost pe unde se spălau vasele la Mar-a-Lago și spun c-au fost la reședința lui Trump și au fost la un pas să se întâlnească cu el la intrare în toaletă (VIDEO)
21:12 - Nicușor Dan: „Îi îndemn pe români să se informeze ce au făcut candidații până acum” / Mesaj pentru tinerii care votează prima dată pe 18 mai (VIDEO)
20:46 - Afganistan: Talibanii au interzis şahul, pe motiv c-ar fi joc de noroc
20:17 - Elevii români au câștigat 7 medalii la Olimpiada Asiatică de Fizică