Copiii îi pot trimite scrisori Moșului prin Poșta Română. Poștașii promit că le vor aduce răspunsul înainte de Sărbători

Copiii îi pot trimite scrisori Moșului prin Poșta Română. Poștașii promit că le vor aduce răspunsul înainte de Sărbători
Sursa Foto: Freepik.com

Începând cu data de 8 decembrie, Poşta Română demarează campania „Cutia poştală a lui Moș Crăciun”. Așadar, copiii îi pot trimite Moșului scrisori, iar el s-a angajat să răspundă fiecăruia în parte.

Copiii îi pot trimite scrisori lui Moș Crăciun prin Poșta Română

„Campania „Cutia poştală a lui Moş Crăciun” se desfăşoară în perioada 8 – 21 decembrie, pentru prima dată în toată ţara. Acest lucru a fost posibil prin extinderea parteneriatului pe care Moş Crăciun şi spiriduşii îl derulează cu poştaşii, de 161 de ani, de la momentul înfiinţării Poştei Române”, transmite Poşta Română.

Pentru ca cei mici să poată primi un răspuns, ei trebuie să-și scrie adresa poștală exactă. Mai mult decât atât, copiii trebuie să adauge în interiorul plicului și numărul de telefon al unui părinte, tocmai pentru ca Moșul să poată verifica dacă au fost cuminți.

„Poștașii din România au fost prietenii mei dintotdeauna. Mi-i amintesc cu drag pe fiecare în parte, chiar de pe vremea când și ei, la rândul lor, erau copii. Îmi trimiteau scrisori și le îndeplineam toate dorințele. Sunt fericit că acum ei sunt cei care duc copiilor din România răspunsurile mele la scrisorile copiilor de astăzi.

Spiridușii mei se află deja în oficiile în care Poșta Română a instalat cutiile poștale cu destinația Laponia, Polul Nord, și colaborează cu poștașii, astfel încât să ne asigurăm că ajunge la mine tot ce îmi expediază micuții. În afară de dulciuri, jucării sau tablete, m-aș bucura să-mi mai ceară copiii și lucruri care nu se pot cumpăra: bucurie, voioșie sau speranță. Iar părinților le recomand să nu uite să se joace”, a spus Moș Crăciun, pentru Poșta Română.

Lista cu oficiile poștale de unde se pot expedia scrisorile

  • Cele 51 de oficii de distribuire din București, respectiv cele aflate în proximitatea locuinței,
  • Cele 26 de oficii de distribuire din Ilfov,
  • Cele 7 oficii de distribuire din Giurgiu,
  • Oficiul Poștal 1 Iași, strada Cuza Vodă,  Nr. 3,
  • Oficiul Poștal 2 Constanța, strada Aleea Daliei Nr. 2,
  • Cele 17 oficii poștale din județul Cluj,
  • Oficiul Poștal Târgoviște 1, Strada Doctor Marinoiu, Nr. 2,
  • Oficiul Poștal Ploiești 1, Piața Victoriei, Nr. 8,
  • Oficiul Poștal 1 Timișoara, Bv. Revolutiei Nr.2 (Poșta Mare),
  • Oficiul Poștal Alba Iulia 1 – Str. Nicolae Titulescu, Nr. 10A, bl.Columna, sc. A, ap. 14, spatiu comercial , Municipiul Alba Iulia, jud. Alba,
  • Oficiul Poștal Brașov 1 – Str. Nicolae Iorga, nr. 1, Municipiul Brașov, jud. Brașov,
  • Oficiul Poștal Sfântu Gheorghe 1 – Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 18, Municipiul Sfântu Gheorghe, jud. Covasna,
  • Oficiul Poștal Miercurea Ciuc 1 – Str. Kossuth Lajos, Nr. 3, Municipiul Miercurea Ciuc, jud. Harghita,
  • Oficiul Poștal Târgu Mureș 1 – Str. Revolutiei, Nr. 2/A, Municipiul Târgu Mureş, jud. Mureș,
  • Oficiul Poștal Sibiu 1 – Str. Mitropoliei, Nr. 14, Municipiul Sibiu, Jud. Sibiu,
  • Oficiul Poștal Craiova 1, Strada Unirii, Nr. 54, Dolj.
Urmăriți B1TV.ro și pe
`