Purtătorul de cuvânt al Bancii Naționale al României, Dan Suciu, a dat vineri mai multe explicații, pentru Știrile B1 TV, cu privire la faptul că Agenția Națională de Integritate (ANI) verifică averea lui Mugur Isărescu, în urma unei sesizări privind un posibil conflict de interese.
Dan Suciu susține că în acest caz este vorba de o sesizare a unei organizații nonguvernamentale, iar ANI trebuie să facă verificări în acest caz. De asemenea, reprezentantul BNR a explicat că totul a pornit de la o confuzie în legătură cu un credit pesoanal al lui Mugur Isărescu.
”Este vorba despre o sesizare pe care a făcut-o o organizație nonguvernamentală. Nu e vorba de o autosesizare a Agenției, ceea ce clarifică puțin aspectul situației. Conform acestei sesizări și conform procedurii, ANI este nevoită să dea un răspuns. Înțeleg că va da un răspuns și cred că va fi destul de repede acesta. Toată discuția a pornit de la acea declarație a domnului guvernator, de acum trei săptămâni, în care a făcut o confuzie în legătură cu un credit personal, dar nu cred că acea declarație este atât de importantă. Importante, din punct de vedere oficial și legal, sunt declarațiile de avere ale domnului guvernator, prezente pe site-urile instituțiilor, din momentul în care a apărut această obligativitate. Dacă se urmărește evoluția împrumutului, așa cum este el declarat în aceste declarații de avere, lucrurile sunt destul de clare. A fost un împrumut luat, rambursat anticipat. Este o procedură pe care organizațiile nonguvernamentale o fac și ANI trebuie să răspundă”, a explicat Dan Suciu.
Purtătorul de cuvânt al BNR a mai precizat că în acest caz nu este vorba despre un conflict de interese, ci de o neclaritate, adăugând că lucrurile se vor rezolva în mod legal.
Isărescu ”a încurcat banca în momentul în care i s-a adresat o întrebare dacă a luat un împrumut de la banca respectivă. Lucrurile sunt din 2006. A încurcat o bancă cu alta atunci când a făcut o declarație verbală, nu în declarația de avere și de aici întreaga confuzie. Pe declarațiile de avere lucrurile sunt foarte clare. Eu nu văd niciun conflict de interese. Nu e vorba de un confict de interse, e vorba de o neclaritate. Este o procedură legală, are loc conform legilor din România. Evident că lucrurile vor fi tratate dintr-o perspectivă legală”, a mai spus reprezentantul BNR.