Elevii îi cer ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, eliminarea tezelor. Ce soluții alternative propun

Elevii îi cer ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, eliminarea tezelor. Ce soluții alternative propun

Peste 10.000 de elevi din România au fost consultați de Consiliul Național al Elevilor (CNE) cu privire la necesitatea tezelor. Peste 70% dintre aceștia susțin că doresc eliminarea acestor evaluări, potrivit sondajului.

Reprezentanții CNE susțin că elevii își doresc înlocuirea tezelor cu o evaluare sumativă, bazată pe feedback din partea profesorului.

„Dintre elevii care au participat la consultarea noastră, peste 70% își doresc eliminarea tezelor și înlocuirea acestora cu mijloace de evaluare sumativă, axate pe feedback, astfel încât această formă de evaluare de etapă să reprezinte cu adevărat o oportunitate pentru elevi de a își analiza progresul și de a stabili, alături de profesori, pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru a își acoperi lacunele din învățare”, susțin reprezentanții CNE.

Elevii cer subiect unic pe țară

Totodată, majoritatea respondenților ar fi de acord cu introducerea unor evaluări unitare, cu subiect unic pe țară, la începutul și sfârșitul anului școlar, astfel încât să poată fi realizată o radiografie precisă a evoluției pe care elevii o au pe parcursul unui an școlar.

„Suntem cu toții conștienți că evaluarea din România și-a pierdut relevanța, fără să pună accent pe necesitatea însușirii unor competențe-cheie atât de necesare în rândul absolvenților. Reforma în evaluare nu mai suportă amânare!

Consiliul Național al Elevilor solicită ferm Ministerului Educației să respecte voința elevilor și să implementeze modificări de substanță în sistemul de evaluare, astfel încât acesta să devină unul obiectiv și, mai ales, calitativ”, au transmis reprezentanții CNE.

Miercuri, în Comisia de Dialog Social a Ministerului Educației se va dezbate propunerea de structură a anului școlar 2022-2023.

Ultima oră
09:15 - Grindeanu insistă că PSD nu-l va suspenda din funcție pe Nicușor Dan: „E o altă minciună, şi una din cele mai mari spuse de Bolojan”
08:59 - A fost emis mesaj RO-ALERT în Tulcea după un nou atac cu drone rusești, lângă granița României. Unde au fost raportate explozii
08:46 - Sorin Grindeanu e dispus să fie premier: „Cred că vom fi chemați repede la Cotroceni”
08:43 - Politico scrie despre „încăpățânarea” lui Bolojan și ascensiunea „periculoasă” a lui Simion. „Cum să urmărești haosul politic din România ca un profesionist”
08:20 - Pensionarii cu venituri mici primesc prima tranșă din ajutorul de stat începând cu 4 mai. Cine sunt beneficiarii și care e cuantumul sprijinului
07:59 - Criză în Sectorul 1. Romprest a anunțat că nu va mai face curat ca înainte: „Nu poți să ții un sector curat dacă serviciile nu sunt plătite. Reducerile vizează, în principal, curățenia stradală”. Ce se întâmplă cu gunoiul menajer
07:29 - Haos pe Otopeni. Diana Șoșoacă, întâmpinată de susținători, după pierderea imunității. Ea avertizează: „S-ar putea să câștige Rusia”
23:59 - Imagini impresionante din casa Mihaelei Rădulescu. Adela Popescu și Radu Vâlcan au vizitat-o pe divă
23:55 - Ce onorarii au artiștii din „Generația de Aur” la nunți. Sumele cerute de Saveta Bogdan, Elena Merișoreanu și Gheorghe Turda în 2026
23:55 - Tradiția grătarului de 1 Mai continuă, chiar și cu vreme capricioasă. Ce reguli trebuie respectate pentru a nu primi amenzi