Fostul polițist care a amenințat o vecină cu moartea și apoi s-a baricadat în casă a fost reținut

Fostul polițist care a amenințat o vecină cu moartea și apoi s-a baricadat în casă a fost reținut
Sursa foto: Facebook / Poliția Română

Fostul polițist care, în cursul zilei de luni, și-a amenințat cu moartea o vecină iar apoi s-a baricadat în propria locuință a fost reținut. Polițiștii au reușit după multe ore să intre în locuința acestuia și să îl imobilizeze. Acesta a fost condus la sediul Secției 18 Polițe, pentru audieri și continuarea cercetărilor, iar ulterior a fost reținut.

Fostul polițist care și-a amenințat cu moartea vecina a fost reținut

În interiorul imobilului, în cadrul percheziției domiciliare, polițiștii au găsit 2 arme letale (pistoale), deținute în baza unei autorizații valabile, precum și 1 pistol, neletal, supus autorizării, pentru care avea certificat de deținător, toate fiind păstrate în condițiile prevăzute de lege, conform Poliției Capitalei.

Surse judiciare au precizat, pentru Gândul, că în prezent, bărbatul mai este cercetat în alte două dosare penale.

Primul dosar a fost deschis după ce, pe 19 mai 2022, în urma unui conflict cu o persoană care a parcat autoturismul în fața porții ce face accesul în curtea imobilului unde locuiește bărbatul, individul ar fi distrus pneurile mașinii și ar fi amenințat persoana respectivă.

Bărbatul, fost polițist, se certa frecvent cu vecinii. Ultima dată, un conflict a izbucnit chiar în noaptea de duminică spre luni, când doi vecini – soț și soție – i-au cerut să nu mai facă gălăgie.

Furios, bărbatul a distrus un geam și a amenințat-o pe femeie că o omoară.

Polițistul ar fi fost implicat în scandalul microfoanelor

Polițistul vizat ar fi Cătălin Coman, unul dintre cei implicați în scandalul „microfoanelor plantate” în casa lui Carmen Dan, la acel moment ministru de Interne, au declarat surse judiciare pentru Antena 3 CNN.

Cătălin Coman s-a pensionat în 2016 și este fost ofițer al Departamentului de Informații și Protecție Internă.

El și un alt fost ofițer DIPI, Mihai Bercaru, au fost implicați într-o controversă majoră în finalul anului 2017, când ministrul Carmen Dan anunța că în locuința ei au fost depistate microfoane.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`