Traficul rutier este restricționat, luni, 14 septembrie, pe DN 7, Râmnicu Vâlcea-Sibiu, în funcție de condițiile meteo, pe tronsonul kilometric 214+400 de metri – 214+600 de metri, pe raza localității Călinești, unde se execută lucrări de montare a unui parapet metalic.Circulația se desfășoară pe jumătate de cale, dirijat cu piloți de circulație, între orele 08:00-16:00, a anunțatCentrul INFOTRAFIC din cadrulInspectoratului General al Poliției Române.
Totodată, luni dimineța, în jurul orei 8:00,s-a produs și un accident rutierpe sensul către Capitală al DN7 București-Pitești, în apropierea localității Tărtășești, județul Dâmbovița. Conducătorul unui autoturism a acroșat un pieton, în vârstă de 62 de ani. Din fericire, în urma impactului, pietonul a suferit doar leziuni minore, fiind transportat la spital pentru investigații medicale. INFOTRAFIC atenționează că traficul rutier se desfășoară îngreunat, pe o singură bandă, pentru cel puțin 30 de minute.