„Dacă nu poți să gândești, ideal ar fi să nu vorbești”. Ovidiu Vanghele critică dubla măsură în discursul lui Dan Bittman despre Ucraina și Rusia (VIDEO)

Publicat: 16 10. 2025, 20:57
Jurnalistul Ovidiu Vanghele l-a criticat pe Dan Bittman pentru dubla sa măsură în discursul despre Ucraina și Rusia. Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Ovidiu Vanghele l-a criticat pe Dan Bittman, după ce artistul a luat apărarea Rusiei și i-a acuzat pe ucrainenii care au fugit de război. „Dacă nu poți să gândești, ideal ar fi să nu vorbești”, a spus jurnalistul, dând exemple de dublă măsură în discursul lui Bittman.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, pe B1 TV.

Ce declarații controversate a făcut Dan Bittman

Într-un interviu pentru Ionuț Cristache, Dan Bittman a afirmat, printre altele, că nu are nimic cu Rusia. Asta deși Rusia a declanșat un război sângeros în Ucraina, ucigând la grămadă, soldați, femei și copii.

„Îi respect pe toți, și pe ucraineni, și pe ruși. N-am nimic cu Rusia, dimpotrivă. Am ajuns în asemenea hal încât să ne punem problema dacă să mai jucăm piese cu autori ruși”, a spus cântărețul.

Totuși, el i-a criticat pe ucraineni: „Toți ucrainenii cu bani sunt la noi, în Polonia, Germania, au plecat cu toții. Îi văd în Năvodari, București. Jeep-urile cu număr de Ucraina sunt tot alea”.

Bittman a afirmat apoi, în mod fals, că românii îi întrețin pe ucrainenii veniți la noi în țară.

În același interviu, însă, același Bittman a spus nonșalant că dacă România ar fi atacată, ar face tot posibilul să fugă și nu și-ar apăra țara. Adică exact același lucru pe care l-a reproșat ucrainenilor.

„În primul rând, încerc să fug din țară, să plec. Să plătesc oricât și să plec. O spun foarte frac și o să fie mâine headline. N-am ce să caut aici, n-am pe cine să apăr. (…) M-a trădat țara asta în toate felurile și am tăcut din gură și am mers mai departe. (…) Și mă trimite și la război să mor pentru cine? Pentru niște miliardari? Nu!”, a mai declarat artistul.

El a dezvăluit și cum a scăpat de armată. „Mama, fiind medic, a tras ea niște sfori și m-a scutit”, a spus Bittman nonșalant.

Cum a reacționat Ovidiu Vanghele la afirmațiile lui Dan Bittman

Într-o intervenție pe B1 TV, Ovidiu Vanghele a remarcat întâi dubla măsură din discursul lui Dan Bittman. Artistul le-a reproșat ucrainenilor că au dat bani să fugă de războiul din țara lor, deși tot el a spus că ar face fix la fel.

„Domnule, nu se poate să n-ai consecvență 30 de secunde! Mi se pare o disonanță cognitivă dramatică în care s-a aflat dl Bittman”, a remarcat jurnalistul.

Vanghele s-a arătat apoi uluit că Bittman iubește Rusia, deși a trăit în comunism și a simțit pe propria piele ce înseamnă dictatura.

„Bittman se plângea de faptul că o piesă foarte frumoasă a trupei Holograf, care se numește ”Umbre pe cer”, a suferit o intervenție din partea unui securist, care a zis: ”ce e aia ‘umbre pe cer’? pune acolo ‘soare și flori’ pentru noi”. Și a fost cumva obligată formația Holograf ca, pe finalul acestei piese, să spună și asta de la securist. Cumva inputul securistului în creația formației Holograf. Evident, el s-a simțit bulversat, busculat atunci, cum se simte omul care nu poate să-și facă creația cum vrea.

Apoi, 15 minute mai târziu, zicea că n-are nicio problemă cu Rusia. Care Rusia, regimul Putin, zilele astea a arestat solista unei formații pop-rock și i-a interogat pe ceilalți membri ai trupei. Deci fix acum Rusia face o formă de cenzură din asta abjectă, monstruoasă, arestează oameni care cântă anti-Putin”, a susținut Ovidiu Vanghele, în emisiunea „Bună, România!”.

Pe finalul explicațiilor, Vanghele a remarcat și „conduita jurnalistului” Ionuț Cristache, care i-a luat interviul lui Bittman: „Îmi vine să mă duc înapoi la Facultate, să le explic studenților că nu așa se face”.