Social-democrații se află într-o cumpănă grea. După trei rânduri de alegeri prezidențiale pierdute, PSD-iștii încep să realizeze că România s-a schimbat fundamental.
Fostul conislier prezidențial Sebastian Lăzăroiu analizează, într-un editorial postat pe contributors.ro, principalele provocări pentru PSD în anul 2015. Potrivit acestuia, pierderea guvernării, convulsiile și dezertările interne, politicile fiscal bugetare și societatea civilă sunt doar câteva dintre problemele cu care se vor oamenii lui Victor Ponta.
“Pierderea guvernării, un scenariu care pare puțin probabil astăzi, nu trebuie ignorat cu desăvârșire. Este puțin probabil, pentru că PNL, aflat în plin proces de integrare după fuziune, nu își dorește preluarea pârghiilor executive în anul 2015. Așa cum se știe, din cercurile apropiate partidelor aflate la guvernare, imediat după victoria zdrobitoare a lui Klaus Iohannis, lideri ai UNPR și-au arătat disponibilitatea de a forma o nouă majoritate, iar oamenii lui Tăriceanu au început tatonări cu fostul partid de origine. UDMR a fost primul partid care a părăsit oficial coaliția din jurul PSD.”, scrie Lăzăroiu
PSD-ul se confruntă cu convulsii și dezertări interne, consideră fostul consilier prezidențial. “Trei lideri marcanți ai PSD au fost excluși din partid imediat după alegerile prezidențiale: Geoană, Vanghelie și Șova. Geoană era singurul care putea emite pretenții, cu șanse, la șefia partidului, iar Vanghelie reprezenta brațul logistic al lui Geoană și adversarul neîmpăcat al lui Victor Ponta. Șova a fost mai mult o victimă colaterală a unor disensiuni interne, începute încă din timpul campaniei electorale. Victor Ponta este acum contestat atât de cei din generația sa, Cătălin Ivan, europarlamentar, fiind exponentul acestora, posibil aspirant la funcția de președinte al partidului la viitorul congres, dar și de unii baroni vechi ai partidului, care se văd amenințați cu măsuri radicale de reformă.”, mai spune Lăzăroiu.
Potrivit acestuia, Ponta este totuși greu de eliminat din joc, chiar dacă nici relația Ponta-Dragnea nu este una dintre cele mai roz, în ciuda aparențelor.
Izolarea totală pe scena politică, a treia onfruntare pe care trebuie să o câștige PSD-ul în 2015.
“Dintre toate provocările posibile, una de prim rang, de care se vorbește puțin în presă, dar destul de mult în cercurile avizate ale PSD, este aceea ca partidul să rămână pentru mult timp izolat pe scena politică și, deci, incapabil să mai adune în jur, vreodată, o coaliție de guvernare.
Odată cu fuziunea PNL-PDL, șansele de polarizare a scenei politice au crescut. PSD, un partid care oscilează între 25% și 35%, nu mai poate spera la guvernare în următoarea decadă decât dacă sparge această barieră. Ultimele trei alegeri prezidențiale arată că așa ceva nu este posibil. O alianță cu un partid semnificativ, cum a fost USL, devine doar un vis în perspectiva alegerilor parlamentare viitoare.”, consideră Sebastian Lăzăroiu.
Singura posibilitate a PSD de a mai guverna după 2016 este de a se menține primul partid și de a-și inventa noi aliați.
Nici problemele politicilor fiscal bugetare nu îi vor ocoli pe social-democrați. “PSD s-a mai salvat probabil în jur de șase luni de la momentul în care va fi nevoit să facă noi ajustări la actualul buget. În mod evident, pomenile din campania electorală și măsurile nesustenabile, cum a fost scădere CAS cu cinci puncte procentuale trebuie acoperite cumva. Deocamdată PSD le-a acoperit ”pe hârtie” prin supraestimarea veniturilor. De altfel, Consiliul Fiscal a atras deja atenția că veniturile fiscale din bugetul pe 2015 sunt supraestimate per total cu aproximativ 2,3 miliarde de lei (!), ceea ce înseamnă doar o amânare a realității. Binevenită, desigur, această amânare, având în vedere furia populară care se stârnise în ziua celui de al doilea tur de scrutin. (…) Investițiile publice sunt în continuare la un nivel scăzut, deci, puțin probabil ca motorul economic să își găsească aici scânteia repornirii. Fondurile europene au avut cel mai scăzut nivel anul trecut și, pentru că noi contracte nu au prea fost semnate în ultimii doi ani, rambursările viitoare vor fi pe măsură. Investițiile străine sunt în scădere. Toate acestea anunță un viitor nu tocmai luminos pentru bilanțul social-democraților.”, mai scrie Lăzăroiu pe contributors.ro.
Liberalizarea și societatea civilă, justiția, dar și reforma internă a partidului sunt alte trei praguri pe care pesediștii trebuie să le treacă în anul ce vine, spune fostul consilier prezidențial.