Magazin devastat de români la Londra. Huliganii au fugit înainte de sosirea poliției (VIDEO)

Publicat: 19 01. 2026, 17:18
Poliția metropolitană Sursa foto: X

Magazin devastat de un grup de români la Londra, într-un interval de timp mai scurt de un minut. Incidentul a fost înregistrat de camerele de supraveghere video, însă huliganii au reușit să fugă înainte de sosirea poliției.

Magazin devastat de români la Londra

Un scandal violent, care a avut drept protagoniști principal membrii agresivi ai unui grup de români s-a petrecut zilele acestea la Londra. Rezultatul a fost un magazin devastat, într-un cartier din capitala Regatului Unit, și încă o pată pe obrazul comunității românești. Incidentul a fost declanșat în contextul unui furt nereușit. O femeie, de origine română, a încercat să-și însușească marfă din magazinul de cartier, fără să o plătească.

Ea a fost surprinsă de angajați care au decis să o dea afară din incintă. Așa cum se întâmplă în asemenea, cazuri, românca frustrată că a fost prinsă, a dorit să se răzbune. Aceasta, în loc să se arate mulțumită pentru că nu a fost dată pe mâna poliției.

Ea a revenit, după câteva minute, însoțită de mai mulți scandalagii, iar lucrurile au escaladat. Banda de români agresivi a distrus rafturile cu marfă și i-a luat la bătaie pe angajații care nu le-au lăsat complicea să fure. În aproximativ 30 de secunde indivizii au vandalizat locația. Apoi, au fugit, înainte ca poliția sesizată, de martorii aflați în zonă, să intervină.

Cazul este în anchetă

Banda de agresori s-a făcut nevăzută, dar înregistrările de pe camerele de supraveghere video sunt mărturie a atacului devastator pe care l-a comis.

Autoritățile londoneze, care au ajuns la fața locului, au deschis o anchetă. Poliția a stabilit care sunt pagubele din acest magazin devastat și a inițiat procedurile pentru identificarea indivizilor implicați. Au fost audiați martorii și au fost vizionate înregistrările video

Dacă vor fi prinși, în baza probelor colectate de autoritățile de aplicare a legii, ei riscă să ajungă la pușcărie.