Medicii de la ”Victor Babeș” spun că starea bărbatului bolnav de malarie este bună: ”A trecut de momentul critic”

Medicii de la ”Victor Babeș” spun că starea bărbatului bolnav de malarie este bună: ”A trecut de momentul critic”

Purtătorul de cuvânt al Spitalului ”Victor Babeș” a anunțat, luni, că pacientul care suferă de malarie se află în stare bună și că ar putea să fie externat la sfârșitul acestei săptămâni dacă totul va evolua bine.

„Starea pacientului este bună. A trecut de momentul critic”, a spus medicul Simina Floescu, citat de Mediafax

Bărbatul de 51 de ani, care a revenit de curând din Nigeria, a fost adus la Institutul ”Matei Balș” pe 10 august, suspect de infecție virală, medicii constatând că acesta are de fapt malarie. Ploieșteanul a fost transferat apoi la ”Victor Babeș”, unde a fost evitat riscul unei complicații a bolii.

„Astăzi, putem vorbi de o ameliorare a stării pacientului, rămân în atenţia nostră comorbidităţile, dar riscul să facă o complicaţie a malariei, cu afectare pulmonară, a fost evitat. Pacientul a răspuns bine la tratament”, a spus directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş”.

Acesta va continua să rămână sub supravegehre medicală, urmând să fie cel mai probabil externat la sfârșitul săptămânii în cazul în care starea sa de sănătate evoluează corespunzător.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`