Motivul amânării deciziei CCR pe legea pensiilor magistraților. Explicațiile judecătorului Dacian Dragoş

Publicat: 05 02. 2026, 21:48
Dacian Cosmin Dragoș, judecător la CCR. Sursa foto: Dacian Dragos / Facebook

Judecătorul Dacian Dragoș a explicat care este motivul pentru care CCR întârzie să adopte o decizie legată de pensiile magistraților. În opinia sa, acest impas va fi depășit în perioada următoare.

Judecătorul Dacian Dragoș, despre decizia CCR pe pensiile magistraților

Magistratul CCR susține că nu a fost luată nici o decizie cu privire la pensiile magistraţilor, deşi sesizarea se află pe masa Curții din luna octombrie. Judecătorul Dacian Dragoș a subliniat că este o leg mai dificil de analizat, din mai multe perspective. El s-a arătat încrezător că acest impas va fi depăşit în curând.

„Este o lege mai greu de analizat, din multe perspective. Dar ea este încă în analiză la Curtea Constituţională, de aceea mă voi limita să spun că şi colegii mei chiar i-am văzut că acţionează cu bună credinţă şi din perspectiva propriei conştiinţe. Sigur că există păreri diferite cu privire la această lege şi în societate şi în cadrul magistraturii, cum spuneaţi. Aceste lucruri se reflectă şi în Curtea Constituţională. Sunt lucruri care probabil se blochează din această perspectivă”, adeclarat magistratul la Antena 3.

În opinia sa, propunerea de modificare a legii CCR în acest context nu este justificată. În opinia sa, nu se poate ajunge la modificarea legii de fiecare dată când apare un impas. O astfel de atitudine, atunci când apar astfel de situații, au consecințe negative asupra statului de drept.

„Chestiunile astea – că se discută şi de modificarea legii şi aşa mai departe – nu cred că pentru fiecare impas din acestea trebuie modificată legea, pentru că atunci nu mai avem stat de drept şi modificăm legile de fiecare dată numai că să rezolvăm nişte chichiţe din astea mici care mai pot să apară din când în când”, a mai declarat Dacian Dragoș.

Curtea Constituțională este funcțională

Judecătorul Dacian Dragoș a subliniat că în acest moment Curtea Constituțională este o instituție funcțională care își face treaba. El a precizat că există unele legi mai greu de trecut, așa cum există legi care sunt mai ușor de analizat.

„Sigur, unele legi sunt mai greu de trecut, altele mai uşor de trecut. Are o activitate extrem de intensă Curtea Constituţională, pentru că, pe lângă legile acestea care vin înainte de promulgare, avem foarte multe excepţii de neconstituţionalitate din spate, până de prin anii 2021 chiar de rezolvat, aşa că nu este aceasta singura activitate”, a mai afirmat Dacian Dragoș.

El a comentat afirmațiile conform cărora, societatea consideră că pensiile speciale trebuie să dispară. Dacian Dragoş crede că o astfel de decizie este dificil de luat deoarece fiecare magistrat constituțional are propria conștiință și propriile principii. Or, a explicat magistratul fiecare judecător face propria analiză în funcție de aceste principii.

Este o decizie grea, fiecare judecător e cu conştiinţa proprie şi cu propriile principii pe care şi le aplică în operaţionalizarea acestor analize pe legile care vin în faţa Curţii şi efectiv este o lege dificilă, unde nu a existat o până la urmă o decizie luată şi datorită faptului că s-au mai analizat documente şi aşa mai departe, dar nu vreau să spun mai multe din cauza faptului că e încă în lucru c să spunem aşa. Dar eu chiar cred că în curând vom avea o decizie şi pe legea pensiilor”, a explicat Dacian Dragoș.

Judecătorul Dacian Dragoș despre responsabilitatea pierderii banilor PNRR

Magistratul CCR a fost întrebat cine este responsabil pentru că acest jalon din PNRR nu a fost îndeplinit și, drept urmare, România va pierde în jur de 230 de milioane de euro. Judecătorul Dacian Dragoș a răspuns că responsabilitatea aparține tuturor, începând cu decidenții politici care au amânat legea până în ultima clipă. El a precizat că ar fi greșit să se arunce întreaga responsabilitate pe umerii Curții Constituționale.

„Toţi suntem de vină. România este de vină, de la decidenţii politici până la (…) şi sigur şi instituţiile, pentru că nu putem acuza numai Curtea Constituţională de aceste lucruri şi să punem pe Curtea Constituţională pentru că ştiţi că asta cu legile pe partea de pensii se discută de multă vreme şi reformele au stagnat şi s-au împotmolit încă înainte de a fi această ultimă formă a legii (…) Nu este căderea mea să spun cine este de vină”, a spus Dacian Dragoș.

Curtea Constituţională a României a amânat pentru a patra oară pronunţarea în cazul obiecţiilor de neconstituţionalitate a Legii privind pensiile de serviciu ale magistraţilor. Termenul stabilit a fost pentru 11 februarie, săptămâna viitoare.