Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat marți seara că a respins solicitarea transportatorilor și fermierilor privind autorizarea unui protest în Piața Victoriei, unde intenționau să aducă nu mai puțin de 15.000 de mașini și utilaje.
Nicușor Dan a precizat că un astfel de protest ar bloca traficul în Capitală și ar da peste cap transportul în comun:
“Am respins solicitarea de protest a transportatorilor și a fermierilor pentru că nu este rezonabilă.
Aceștia au solicitat explicit ocuparea integrală de vineri până luni a Pieței Victoriei și a străzilor adiacente, pentru 15.000 de mașini si utilaje. Evident ca întregul transport ar fi fost blocat în București.
Cel mai mare protest autorizat cu mașini a avut loc în 2017. Cele 3800 de autoturisme au fost dispuse atunci în Piața Victoriei și de-a lungul Bulevardului Kiseleff, dar fără blocarea circulației.
Dreptul la protest este consfințit de lege, însă fără perturbarea funcționării normale a drumurilor publice sau a transportului în comun.
Vom aproba orice solicitare de protest care respectă legea, așa cum am făcut și până acum”.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a explicat vineri în emisiunea Politica zilei, cu Ioana Constantin, în ce condiții protestul transportatorilor și al fermierilor poate fi autorizat, astfel încât aceștia să poată protesta în fața Guvernului:
„Avem o lege a adunărilor publice în categoria cărora se încadrează protestul. Am dat 1.000 de autorizații pentru fel de fel de proteste. Trebuie să se facî
în primul rând o solicitare. Această solicitare trebuie să spună explicit cine sunt organizatorii, care sunt persoanele de contect din partea organizatorilor și mai multe detalii tehnice, de unde vin oamenii, câți vor fi, dacă există portavoci.
După care persoanele care au făcut solicitarea sunt invitatae la o comisie din cadrul Primăriei, în care sunt reprezentanți de la Poliție, de la Jandarmerie, de la circulație, primarul și toți aceștia. Are loc o discuție, se semnează un protocol și în protocolul ăsta se trec toate detaliile tehnice, câți oameni vor fi, dacă vor fi instalații de sonorizare, dacă vor fi mașini”.