Specialiștii, îngrijorați de reclama agresivă la ţigările IQOS și Glo: ”Firmele creează o iluzie că aceste echipamente sunt mai puțin nocive” (VIDEO)

Specialiștii, îngrijorați de reclama agresivă la ţigările IQOS și Glo: ”Firmele creează o iluzie că aceste echipamente sunt mai puțin nocive” (VIDEO)

Expunerea tinerilor la publicitate şi acţiuni de promovare a produselor de tutun provoacă îngrijorarea specialiștilor. Deși promovarea țigărilor obișnuite este interzisă, producătorii ar desfășura o campanie tot mai agresivă pentru recrutarea de noi utilizatori pentru țigările electronice și a produselor din tutun „heat-not-burn”, cum ar fi IQOS sau Glo.

Secretarul de stat în MAI avertizează că acestea sunt adevărate ”aparate ale morții” și susține că felul în care sunt promovate amintește de publicitatea agresivă care se făcea în anii 90 la firmele de țigări.

”Exact ca țigările clasice, țigările electronice introduc în corpul uman substanțe toxice, poate că cu o concentrație mai mică. Eu am reacționat în mod deosebit din cauza promovării. Noi am scăpat de promovarea fumatului de foarte mult timp, dar acum, în spațiul public, promovarea este la fel de agresivă ca în anii 90 când firmele de țigări nu știau cum să recruteze copiii”, a declarat Arafat.

”Firmele creează o iluzie că aceste echipamente sunt mai puțin nocive și, într-adevăr cineva care era speriat că nu vrea să fumeze țigara pentru că este periculoasă, când aude, crede că aici este mai puțin periculoasă. Pentru un începător, să fumeze aceste țigări, normal că efectul nociv asupra corpului este unul de necontestat pentru că aici consumă nicotină, consumă alte substanțe și dependența va fi creată”, a mai declarat Raed Arafat, pentru B1 TV.

Pericolul pentru sănătatea populației este unul major, asta deoarece promovarea convinge copiii și tinerii cu mesajul că acest tip de fumat este mai puțin dăunător decât fumatul clasic, lucru neconfirmat științific.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`