Toate școlile din județele Vrancea și Olt vor fi închise, luni, din cauza ninsorilor puternice, în condițiile în care multe dintre drumuri sunt blocate, informează Mediafax.
Excepție la această măsură vor face grădinițele și școlile generale, din orașele Buzău și Râmnicu Sărat, în ceea ce privește județul Vrancea.
În urma sesizărilor primite în cursul zilei de duminică de la zeci de directori de şcoli conform cărora luni elevii nu vor putea ajunge la cursuri din cauza drumurilor blocate, s-a luat decizia ca în primele două zile ale săptămânii în judeţul Buzău unităţile de învăţământ să fie închise.
În privința unităților de învățământ din județul Olt, acestea vor fi închise din cauza faptului că toate drumurile din județ sunt blocate din cauza ninsorilor.
„Am luat această decizie după ce autorităţile judeţene au hotărât să închidă toate drumurile care traversează judeţul din cauza fenomenelor meteo. Nu se vor ţine cursuri nici în şcolile din Slatina. Decizia a fost luată deocamdată numai pentru ziua de luni, însă dacă zăpada şi viscolul vor pune probleme mari şcolile vor sta închise mai multe zile„, a declarat Şeful Inspectoratului Judeţean Şcolar Olt, Mariana Gheorghe.