Specialiștii avertizează: Peștele din Dunăre este periculos. Conține metale grele

Specialiștii avertizează: Peștele din Dunăre este periculos. Conține metale grele
Foto simbol: Pixabay

Specialiștii avertizează că peștele din Dunăre poate fi mai periculos decât peştele marin, din cauza acumulării de metale grele.

Avertismentul specialiștilor

Cercetătorii Universității „Dunării de Jos” din Galați susțin într-un studiu că consumul peştelui de captură, pe termen lung, ar putea fi dăunător sănătăţii noastre, din cauza acumulării de metale grele, în special mercur.

Cea mai mare concentraţie de metale grele, cadmiu, nichel, mercur se găsesc în fructele de mare şi peştii care sunt pescuiţi fie în Dunăre, fie în Marea Neagră.

În schimb, în cazul peştilor de crescătorie, apa trece prin nişte sisteme de filtrare inclusiv biologice. Acest lucru contribuie la reducerea poluanților și a prezenței metalelor grele, relatează Adevarul.

„Concentrația crescută de mercur în sânge crește riscul de leziuni neurologice pe termen lung. Aceste efecte sunt mai pronunțate la copiii care sunt încă în curs de dezvoltare.  Metalele grele în general, cât și microplasticul, se acumulează treptat în organismul uman, iar efectele sunt în general pe termen mediu și lung. Pot apărea în timp și afecțiuni oncologice. Formele severe de intoxicație cu mercur pot necesita terapie de chelare. Acesta este procesul de îndepărtare a mercurului din organe, astfel încât organismul să îl poată elimina. Medicamentele folosite în terapia de chelare se leagă de metalele grele din sânge și apoi sunt eliminate prin urină. Terapia de chelare poate avea la rândul ei anumite riscuri și efecte secundare, așa că este important să prevenim pe cât posibil această acumulare toxică”, a declarat pentru „Adevărul”,  dr. Alexandru Nechifor.

Originea poluării de pe Dunăre va putea fi analizată și monitorizată cu ajutorul celei mai mari nave de cercetare de pe apele interioare ale Uniunii Europene, care se construieşte în România. Este vorba de un proiect uriaş, de aproximativ 20 de milioane de euro, al Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, care se numeşte „Sistem integrat pentru cercetarea monitorizarea complexă a mediului în aria fluviului Dunărea”.

Acesta presupune, în principal, realizarea unei nave de cercetare, a unui centru fix de cercetare și un autolaborator, care vor găzdui 18 laboratoare dotate cu aparatură și soft-uri de ultimă generație. Centrul mobil va fi un vapor, care se află în construcție la Șantierul Naval Giurgiu și va fi gata în martie 2023.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`