Nuclearelectrica anunță că Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național. Resincronizarea s-a făcut luni, 31 august, la ora 7.00, după ce sâmbătă, reprezentanții companiei au anunțat că reactorul 2 s-a deconectat automat din cauza unei disfuncționalități apărute ”la partea clasică a unității”.
”SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizatăla Sistemul Energetic Național (“SEN”) in data de 31 august 2020, ora 07:00.
Unitatea 2 s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic National in dimineata zilei de 29 augusut 2020 din cauza apariției unei disfuncționalități în partea clasică a unității, fără impact pe partea nucleară”, se arată într-un comunicat de presă al Nuclearelectrica.
Potrivit sursei citate, remedierea disfuncționalității și deconectarea automată a Unității 2 de la Sistemul Energetic Național nu a avut vreun impact asupra securității nucleare, a personalului, populației sau mediului înconjurator.
Toate procedurile s-au realizat în conformitate cu procedurile aplicabile ale centralei, au mai transmis reprezentanții Nuclearelectrica.
La începutul lunii august, Nuclearelectricaanunțacă Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă s-a deconectat de la Sistemul Energetic Național. Totul s-a întâmplat în timpul unei etape de creștere a puterii reactorului.
„SNNuclearelectricaSA anunţă că Unitatea 1 a CNE Cernavoda s-a deconectat de la Sistemul Energetic Național în seara zilei de 5 august 2020, în timpul etapei de creștere a puterii reactorului, după resincronizarea la rețea ca urmare a finalizării lucrărilor aferente opririi planificate, în cursul aceleiași seri”, au transmis atunci reprezentanțiiNuclearelectrica.
Nuclearelectrica, prin firma EnergoNuclear, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă,a lansato procedură simplificată de achiziție publică, fără licitație, pentru a contracta un consultant, care să actualizeze studiul de fezabilitate a reactoarelor 3 și 4 ale centralei. Investiția este estimată la un milion de lei.