100 de ani de unitate națională. Mai crede românul în valorile cultural-spirituale? Interviu cu preotul profesor Roger Coresciuc despre cazul Părintelui Constantin Galeriu

Material realizat prin Programul Cultural București – Centenar cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

Anul 2018 îi găsește pe români mai uniți ca niciodată și mai dezbinați ca niciodată. De la politică la fotbal și religie, românul are zeci de motive să își privească vecinul chiorâș. S-au scris sute de tomuri cu privire la „specificul românesc”, la „excepționalismul românesc”.

În contextul politic și social românesc de azi, valoarea autentică poate constitui un reper viabil și un potențial factor de reformă și progres. Am discutat cu un tânăr entuziast, dar solid pregătit profesor de la Facultatea de Teologie din Iași cu privire la acest subiect, părintele profesor Roger Coresciuc. Deși, momentan se află în Iași, părintele profesor a trăit și studiat teologia și limbile clasice în București între anii 1998-2012. Este un veritabil om de cultură, având studii serioase de filologie și teologie în străinătate, unde a activat și ca preot misionar în Franța. Preacucernicia sa a scris numeroase cărți, fiind, totodată și un bun traducător din limbile greacă și latină. În perioada studenției bucureștene l-a cunoscut și s-a format în zona de iradiere a faimosului preot profesor Constantin Galeriu. România anului 2018 are nevoie să privească înapoi și să asimileze valorile perene ale culturii și spiritualității românești, valori filtrate, adaptate și integrate, firește, modernității europene și libertății de expresie, respingând enclavizarea confesională, tensiunile și tendințele denigratoare și ofensatoare la adresa altor valori și identități.

Externe - 04 dec, 08:23

Jurnalistul Tucker Carlson, interviu cu şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, despre „războiul nedeclarat” dintre Washington și Moscova

Mai jos redăm interviul pe care ni l-a acordat pr. prof. Roger Coresciuc.

B1.ro: Pentru că ne aflăm în contextul unei negări a reperelor clasice, ați putea să ne spuneți dacă societatea românească în general și cea bucureșteană în special, din perioada premergătoare și imediat următoare evenimentelor din 1989, a avut posibilitatea să aibă parte de repere culturale care să fie în același timp și repere în spațiul religios al perioadei amintite?

Roger Coresciuc: Societatea contemporană reprezintă un ansamblu de valori care nu poate fi catalogat cu ușurință. Axiologia modernă este marcată adesea de schimbare și de incapacitatea de a-și poziționa definitiv valorile. Inadaptabilitatea scării de valori la mersul accelerat al realităților de zi cu zi este un dat care cu greu poate fi contrazis, și el se reflectă și în capacitatea de organizare și a învățământului și a criteriilor de alegere. Omul modern este omul întrebărilor incomode, cărora nu li poate răspunde cu formule stereotipe. Pentru că vorbim de spațiul cultural dar și religios al perioade ante și post decembriste, nu putem spune că reperele culturale au lipsit. L-aș remarca în acest sens pe părintele Constantin Galeriu. Nu aș insista asupra vieții și activității sale, care pot fi înțelese printr-un gest simplu de informare asupra acestor aspecte, ci aș zăbovi un pic asupra impactului cultural pe care părintele Galeriu l-a avut în epoca sa. Nu cred că există bucureșteni care să nu fi auzit, măcar în treacăt, de părintele Profesor Constantin Galeriu.

B1.ro: Pentru că vorbiți de axiologie și de părintele Galeriu, ne puteți spune în ce măsură impactul cultural de care aminteați este relevant pentru societatea bucureșteană contemporană?

Roger Coresciuc: Orice încercare de înțelegere a axiologiei contemporane se lovește de instabilitatea acesteia: “Valorile, născute din viață, iau drumul razna și nu se mai pot reîntoarce spre surse. Tragedia mai adâncă a culturii nu se află numai în simbolismul ei, care constituind valorile într-o lume derivată le îndepărtează de o zonă ontologică, ci în pornirile centrifugale ale spiritului care, începând cu autonomia de viață, sfârșește la antinomia cu ea” afirmă Emil cioran. Prezența părintelui în acel context tulbure a avut într-o oarecare măsură rolul opririi acestei centrifugări. Spiritul uman, deposedat de certitudinea unei valori sigure, rătăcește în forumul ideilor amestecate, care pot într-o mai mică sau mai mare măsură să satisfacă setea de răspuns. Orice activitate culturală de impact trebuie să aibă rolul imprimării unor răspunsuri fundamentale la întrebări fundamentale. Părintele a încercat, într-un forum al ideilor tot mai emergente să impună un reper. Mesajul major al discursului său cultural și religios a fost acela că imersiunea în realitatea concretă a adevăratei ființări nu poate fi înlocuită cu nici un tip de informație, dacă acest tip de informație rămâne doar la nivelul unei simple alternative gnoseologice. Să nu uităm că în acei ani România ieșea din era cunoașterii absolutizate, idolatrizate. Gnoseologia nu se poate dispensa de trecerea la faptă, iar cunoașterea brută nu este cunoaștere adevărată dacă nu este conectată la realitatea vieții.

B1.ro: Prin ce era deosebit părintele Galeriu în mesajul său adresat omului de astăzi?

Roger Coresciuc: Dânsul propunea nu o simplă comunicare de informații (fie ele și religioase) conectate mai mult sau mai puțin la nevoile evidente ale persoanei umane, ci o călăuzire de-o viață în spațiul întâlnirilor formatoare. Una din problemele majore întâlnite în zilele noastre în dinamica vieții Bisericii este abstractizarea excesivă a discursului religios. Părintele nu se lăsa ispitit de această tendință. Catehumenatul sau pregătirea pentru o viață creștină autentică, dar mai ales multe din încercările de accesibilizare a formelor vieții Bisericii (prin diferite metode și tehnici catehetice moderne) devin cel mai adesea o instituție dedicată informării teologice, și nu o treaptă de formare pentru asimilarea cât mai adecvată a schimbărilor fundamentale pe care le presupune în mod obligatoriu trecerea de la formarea inițială la cunoașterea aprofundată ulterioară a tainelor creștine (mistagogia). Informăm, prezentăm, introducem perspectiva lumească a teologiei, în locul tainei, absolutizăm de foarte multe ori instrumentul care facilitează transmiterea informației, dar uităm că trăirea relației nu se limitează la asimilarea de informații și nici nu poate fi asimilată cu identificarea vieții Bisericii cu elemente de cultură populară, națională, etnică, tradițională. Părintele era foarte atent la marea cultură; marea cultură care nu poate fi asociată cu un școlărism catehetic, ci care propune deschidere de orizonturi stabile și mature.

B1.ro: A fost părintele Galeriu un ideolog sau un doctrinar confesional?

Roger Coresciuc: Societatea în ansamblul ei poate impune direcții ideologice în educație. Perioadele comuniste au demonstrat din plin acest lucru, arătând că îndoctrinarea poate fi îmbrăcată în hainele atrăgătoare ale unor ideologii aparent general acceptate. Hedonismul modern își pune și el amprenta pe direcțiile de educație. Eficacitatea, contabilizarea precisă a rezultatelor, crearea de noi itemi care să exprime o piață concurențială gata să răspundă și celor mai mici dorințe ale clientului sunt doar câteva aspecte care pot fi aduse în discuție. Este foarte greu să fie aduse în prim plan valori precum meditația, introspecția, poezia, creativitatea de lungă durată, atâta vreme cât iureșul consumist cere școlii eficiență și capacitate de a răspunde nevoilor și dorințelor imediate. Nu, nu cred că părintele a ideologizat. Imersiunea în marea cultură îl ferește pe oricine de ideologizare, lăsând spațiu suficient pentru manevre culturale și religioase autentice, desprinse de modelul ineficace al ideologiei îndoctrinatoare.

B1.ro: Ce ne puteți spune despre relația părintelui Galeriu cu urbea bucureșteană?

Roger Coresciuc: Aș spune că vocația și activitatea părintelui Galeriu se identifică cu perioada bucureșteană. Să nu uităm că în București a urmat și a absolvit, în 1942, Facultatea de Teologie, sub îndrumarea lui Nichifor Crainic, că tot în București, la biserica Zlătari, a activat sub coordonarea părintelui Toma Chiricuță ca secretar al revistei Ortodoxia, și că în București s-a dezvoltat ca formator de opinie și ca model pentru intelectualii vremii. Aș cita în continuare câteva rânduri dintr-o lucrare de disertație pe care am coordonat-o recent și care amintește pe scurt rolul important al părintelui în urbea bucureșteană: „Odată cu mutarea în București, în anul 1973, la biserica ,,Sfântul Silvestru”, lucrarea Părintelui s-a desfășurat la cote tot mai înalte. Biserica ,,Sfântul Silvestru” a devenit bastionul rezistenței împotriva ateismului prin credință. Predicile și catehezele sale erau o chemare către Adevăr adresată tuturor. Nicolae Steinhardt, Ștefan Nenițescu, Edgar Papu, Dinu Pillat, Ioan Alexandru, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu au găsit, în Părintele Galeriu, un interlocutor cu inima deschisă, dublată de cultură temeinică și înțelegere duhovnicească”. Lista personalităților culturale amintite este, din punctul meu de vedere, arhi-suficientă pentru a înțelegerea faptului că putem vorbi chiar de o școală galeriană la București. Nu putem ignora faptul că Bucureștiul are și această șansă de a fi eliberat de complexele de superioritate sau inferioritate provinciale, specifice, din păcate, altor mari centre culturale din România, și de aceea, prezența părintelui în acest spațiu cultural a fost potențată și valorificată la maxim.

B1.ro: Ce îndemn le-ați adresa românilor pentru anul centenar al unirii din 1918?

Roger Coresciuc: Un îndemn elementar. Să nu uităm că unitatea națională nu a fost clădită pe aer, ci pe niște valori culturale, spirituale, politice etc. veritabile, viabile și, în cea mai mare parte valabile. Dacă renunțăm la aceste valori, fără a pune altele, cel puțin la fel de valide, în locul lor, riscăm să ne dezintegrăm ca neam organic, ca organism cultural social și politic. Firește, cultivarea și conservarea valorilor trebuie să fie una liberă, degajată, iluminată de toleranță, înțelegere și deschidere, fără a altera fondul specific al valorilor naționale. Cu toate acestea, pentru acest proces este nevoie de discernământ pentru a ține dreapta măsură între ispitele naționalismului și globalismului, de exemplu. Cu toate acestea, am încredere în „mintea românului cea mai de pe urmă” și sunt optimist.