Alunecările de teren cauzate de ploile care au îngropat case șidin cauza cărora au murit zeci de oameni sunt în continuare un pericol. Sute de orașe și sate din Bolivia au fost puse în alertă, deoarece ploile torenţiale continuă să facă ravagii în țara sud-americană.
Oficialii spun că 33 de persoane au murit din noiembrie din cauza ploilor, care au declanșat alunecări de teren și au făcut ca râurile să-și iasă din matcă. Numărul morților este de opt ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Oficialii monitorizează cu atenție o serie de baraje despre care se tem că s-ar putea revărsa. Ministrul adjunct al Apărării Civile, Juan Carlos Calvimontes, a declarat că din cele 340 de municipalități din Bolivia, 10 se află în alertă roșie, iar alte 279 în alertă portocalie – a doua cea mai gravă.
Oficialii au mai spus că ajutorul umanitar a fost trimis la Achocalla, în provincia La Paz, unde o femeie de 35 de ani și cei doi copii ai săi au fost îngropați într-o alunecare de teren care le-a cuprins casa.
O vecină a declarat pentru ziarul local Correo del Sur că a strigat la femeie să iasă din casă, dar că mama probabil nu a reușit să-și prindă copiii la timp. Peste 20 de persoane au fost rănite.
Tot în provincia La Paz, autoritățile urmăresc cu atenție nivelul apei din barajul Incachaca. Experții guvernamentali împreună cu primarul orașului La Paz, care se află în aval de baraj, l-au inspectat duminică.
Încă trei rezervoare – Hampaturi Alto, Pampalarama și Alpaquita – sunt, de asemenea, la nivelul maxim. Ploile abundente au lovit Bolivia după o secetă prelungită și una dintre cele mai fierbinți ierni pe care le-a experimentat țara.
În octombrie, sute de oameni s-au adunat la lacul de acumulare Incachaca – care acum este aproape de revărsare – pentru a se ruga pentru ploaie.
Evenimentele meteorologice extreme nu sunt neobișnuite în Bolivia, dar o încălzire accelerată cauzată de schimbările climatice a făcut ca ploile extreme să fie mai probabile.