Alertă în China: Primele cazuri de COVID-19 din Beijing după 56 de zile de pauză. Două piețe au fost închise, iar o parte din elevi vor trebui să mai aștepte revenirea la școală

Alertă în China: Primele cazuri de COVID-19 din Beijing după 56 de zile de pauză. Două piețe au fost închise, iar o parte din elevi vor trebui să mai aștepte revenirea la școală
Foto: Inquam Photos / George Călin

China a confirmat primele trei cazuri de COVID-19 din Beijing după 56 de zile consecutive de pauză, în condițiile în care, în 5 iunie, autoritățile din capitală scădeau nivelul de răspuns la criza provocată de noul coronavirus, marcând revenirea orașului la normalitate, potrivit India Times. Odată cu depistarea noilor îmbolnăviri, vineri, administrația locală din Beijing a închis două piețe și a anulat reluarea cursurilor pentru elevii din clasele primare, potrivit AFP citată de Agerpres.

Primele cazuri de COVID-19 din Beijing după 56 de zile de pauză

Primul caz din Beijing după aproape două luni în care n-a fost depistat niciunul avea să fie descoperit joi, iar în ziua următoare, vineri, erau confirmate cu infecție cu coronavirus alte două persoane. Până la acestea, cel mai recent caz de COVID-19 data de la jumătatea lunii aprilie. Beijingul ajunge, astfel, la circa 600 de îmbolnăviri și 9 decese.

Ultimele două persoane diagnosticate cu boala infecțioasă lucrează în Centrul de cercetări asupra cărnii, iar unul dintre ei vizitase recent orașul Qingdao din estul Chinei continentale. Două piețe din Beijing – unde fuseseră cei doi pacienți – au fost închise total sau, după caz, parțial vineri, urmând să fie dezinfectate.

Școlile din capitala Chinei trebuiau să se redeschidă luni pentru elevii din trei clase primare, dar autoritățile locale au decis că aceștia vor trebui să mai aștepte până la o dată ce va fi anunțată ulterior. Unitățile de învățământ din Beijing și-au reluat activitatea progresiv de la sfârșitul lunii aprilie, după cele trei luni în care cursurile s-au desfășurat preponderent online.

Beijing are peste 17 milioane de locuitori, iar o parte dintre aceștia își fac deja griji cu privire la soarta orașului, deși numărul de cazuri noi rămâne încă unul destul de mic.

„Beijingul va fi incontrolabil! Trebuie ameliorată rapid prevenţia! Riscă să vină un al doilea val”, a scris un utilizator al unei rețele sociale.

„Tremur de frică (…) Mă duc să-mi cumpăr alte măşti. Sper că aceasta se va termina în curând”, spunea un altul.

România, circa 21.400 de cazuri de COVID-19 din cele peste 7,6 milioane confirmate la nivel global

La nivel global, peste 7,6 milioane de persoane au fost confirmate cu COVID-19, iar numărul deceselor a trecut de 425.000. Aproape 3,9 milioane de pacienți s-au vindecat după ce au fost depistați cu infecție cu coronavirus, potrivit datelor centralizate vineri de Worldometer.

Dintre acestea, 21.404 sunt în România, arată cel mai recent bilanț prezentat de autorități. La nivel național, 1.380 de persoane infectate cu coronavirus au murit, în timp ce mai bine de 15.000 au fost declarate și vindecate. Președintele Klaus Iohannis a subliniat, joi, că se impune prelungirea stării de alertă.

„Acum, din păcate, nu s-a terminat. Cu toții ne-am fi dorit să scăpăm mai repede de epidemie. Ați văzut, și astăzi din păcate avem peste 200 de noi cazuri, deci nu putem să vorbim despre fosta epidemie. Este încă în comunitate virusul. Pentru ca Guvernul să aibă pârghiile necesare să ia măsurile atunci când se impun, după părerea mea, este nevoie de prelungirea stării de alertă.Eu nu îmi doresc să se prelungească starea de alertă cu măsurile care acum sunt în vigoare toate. Eu vreau o variantă mai simplă, mai suplă, care conține exact acele lucruri care trebuie să rămână obligatorii. De exemplu, portul măștii în interior – suntem în exterior – distanțarea, măsurile de igienă. Gândiți-vă că fără acest instrument al stării de alertă, miniștrii nu mai pot emite ordine care să vină în sprijinul medicilor și în sprijinul sănătății publice. Sunt motive practice care ne fac să credem că trebuie să continuăm”, declara președintele Iohannis.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)
19:20 - Când va naște Cristina Cioran și în ce relație e cu tatăl copilului: „Comunicăm doar prin terți. Avem niște oameni prin care luăm legătura”