Austria urmează exemplele Australiei și al Franței. Rețelele sociale, interzise pentru minorii sub 14 ani
Rețelele sociale vor fi interzise, în Austria, pentru adolescenții cu vârste mai mici de 14 ani. Guvernul de la Viena urmează exemplul Franței, doar că își propune să coboare vârsta cu încă un an, de la 15 la 14 ani.
Interzis pe rețelele sociale pentru adolescenți
Guvernul austriac a anunţat că pregăteşte o lege pentru a interzice adolescenților cu vârste sub 14 ani, accesul pe rețelele sociale. Măsura se estimează că va intra în vigoare din luna septembrie. Austria urmează exemplul implementat de Australia şi planurile recente ale Franţei, conform EFE.
Secretarul de stat pentru digitalizare, conservatorul Alexander Prull, a precizat că implementarea interdicţiei va începe odată cu anul şcolar 2026-2027. Guvernul tripartit de la Viena este format din conservatori, social-democraţi şi liberali. Pentru a elabora un proiect de lege cât mai eficient, vor fi convocați experți care să prezinte o analiză tehnică asupra modului de implementare a măsurii.
„Primul pas este integrarea grupurilor de experţi împreună cu partidele politice. Într-o etapă ulterioară va fi analizată în detaliu implementarea tehnică. (…) Responsabilitatea va fi transferată complet platformelor online şi există mai multe posibilităţi în acest sens”, a explicat Alexander Prull.
Proiectul împarte politicienii austrieci
Liberalii din coaliţia de guvernare au precizat că resping scenariul propus de conservatori. Politicienii liberali au precizat că preferă folosirea sistemului oficial de identitate digitală ID-Austria sau, mai bine, viitorul sistem european eID. Acesta din urmă este așteptat să fie implementat undeva în 2027.
Vicecancelarul federal austriac, social-democratul Andreas Babler, care este şi ministru însărcinat cu mass-media, a pledat pentru o soluţie la nivel european. El a precizat că, în lipsa unei astfel de soluţii ar trebui să fie adoptate reglementări naţionale privind rețelele sociale.
„Aceasta este una dintre cele mai mari probleme sub aspect democratic (…) Nu dorim să pedepsim copiii, ci să-i protejăm”, a explicat vice-cancelarul austriac.
Exemplul dat de Franța pe rețelele sociale
În Franţa, deputaţii au adoptat în primă lectură un proiect de lege care interzice minorilor cu vârste sub 15 ani accesul la reţelele sociale. Măsura are drept scop protejarea sănătății copiilor şi adolescenţilor. Această interdicție a fost susținută de guvern şi de preşedintele Emmanuel Macron. Proiectul urmează să fie examinat şi de Senatul francez în săptămânile următoare.
Dacă actul normativ va fi adoptat, Franţa va deveni prima ţară din UE, şi a doua din lume, după Australia, care implementează astfel de reguli. În luna decembrie anul trecut Australia a interzis utilizarea reţelelor de socializare pentru minorii cu vârste sub 16 ani.
Comisia Europeană a confirmat marţi că Franţa poate lua o astfel de măsură, dar monitoriza aplicării acesteia va fi implementată de executivul comunitar.
Parlamentul European a adoptat în noiembrie o rezoluţie care propune interzicerea utilizării reţelelor de socializare pentru copiii cu vârste sub 16 ani. De asemenea, plarformele online pot fi utilizate de minorii cu vârste de peste 13 ani, cu consimţământul explicit al părinţilor.