Regina Elisabeta a II-a a încetat din viață în urmă cu o săptămână, la 96 de ani, la castelul Balmoral, iar de atunci întreg poporul britanic este în doliu. Nu doar britanicii, ci și toți cei care au iubit-o și apreciat-o vor dori să vină la catafalcul acesteia, pentru a depune un ultim omagiu, iar cozile formate la Palatul Westminster sunt uriașe.
Înmormântarea este programată luni, 19 septembrie, însă până atunci oamenii pot veni la Westminster, acolo unde este depus trupul neînsuflețit al suveranei. Pe străzi, în jurul Palatului, s-au format deja cozi interminabile, care se întind pe zeci de kilometri, iar cei îndoliați așteaptă acolo mai bine și de 30 de ore pentru a ajunge la catafalcul Reginei, notează observatornews.ro.
Sicriul Reginei Elisabeta a II-a a fost expus în Westminster Hall și va rămâne acolo până în dimineaţa zilei de 19 septembrie. Accesul este permis 24 de ore pe zi, iar oamenii își așteaptă rândul pe stradă, precum la intrarea în cadrul unui festival. Accesul se face pe bază de brățară, iar în jurul zonei de așteptare au fost montate centre de prim ajutor, toalete și zone de servit masa.
Controalele de securitate sunt de tip aeroportuar şi nu se acceptă alimente sau băuturi, mai scrie sursa citată.
Astăzi, în jurul prânzului, potrivit informațiilor transmise de BBC, coada se întindea pe aproximativ 6 kilometri, însă timpul de aşteptare ar putea ajunge şi la 30 de ore, scrie Telegraph.
Crowds waiting outside Glasgow city chambers for Princess Anne, who is visiting later this morning pic.twitter.com/kefF8ItK94
— Libby Brooks (@libby_brooks) September 15, 2022