De ce țânțarii atacă doar anumiți oameni. Este bun oțetul pentru a ne proteja?

De ce țânțarii atacă doar anumiți oameni. Este bun oțetul pentru a ne proteja?
Foto: Syed Ali (Unsplash.com)

O echipă de cercetători condusă de Leslie Vosshall, profesor la Universitatea Rockefeller și șeful laboratorului de neurogenetică și comportament, a încercat să afle de ce țânțarii par să fie atrași mai mult de anumiți oameni decât de restul.

Testul a fost făcut pe 64 de voluntari cărora le-au solicitat să poarte ciorapi de nylon pe brațe, șase ore pe zi, timp de mai multe zile, menționează Antena3.

Astfel, ciorapii unui voluntar, identificat drept „subiectul 33”, s-au dovedit atracția principală pentru țânțari, fiind de 100 de ori mai atrăgători pentru insecte, potrivit CNN.

Care sunt detaliile după care țânțarii își aleg victimele

Ulterior preluării hainelor testate, cercetătorii au eliberat țânțari de febră galbenă(Aedes aegypti) în cameră. Aceștia au examinat pielea oamenilor atacați de insecte și au descoperit 50 de compuși moleculari care erau mai mari decât la ceilalți participanți.

Astfel, s-a observat că atracția țânțarilor se manifesta față de cei ce aveau un nivel mai mare de acizi carboxilici care se găsesc în sebumul eliminat de organism, substanța care protejează și hiratează pielea.

Specialiștii menționați de sursa amintită susțin că bacteriile benefice de pe piele „mestecă acești acizi, care produc mirosul caracteristic oamenilor”. 

(n.r. -Testul confirmă astfel obiceiul popular a unor pescari români din zonele afectate de țânțari de a se da cu oțet pentru a neutraliza mirosul și acizii de la suprafața pielii.)

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`