Guvernul Viktor Orban finanțează un film documentar despre viața lui Ladislau Boloni: „Nu s-a dezis niciodată de Ungaria”

Guvernul Viktor Orban finanțează un film documentar despre viața lui Ladislau Boloni: „Nu s-a dezis niciodată de Ungaria”
Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Kristof Van Accom

Ungaria acordă sprijin financiar pentru realizarea unui film documentar despre Laszlo Boloni, intitulat „Povestea unei legende”, sub îndrumarea regizorului Atilla Szabo, transmite GSP.ro.

Guvernul Viktor Orban al Ungariei finanțează un film documentar despre viața lui Ladislau Boloni

Filmul va fi produs cu sprijinul Institutului Național de Film din Ungaria, iar statul ungar va contribui cu peste 235.000 de euro pentru realizarea sa. Documentarul va cuprinde povești neștiute din viața antrenorului născut la Târgu Mureș, iar din el nu vor lipsi momente cu Cristiano Ronaldo, Emeric Ienei și Nicolae Ceaușescu, potrivit publicației Maszol.

„Nu facem un film clasic despre sport. Chiar dacă este vorba despre viața lui Laszlo Boloni, povestea cuprinde viața politică și socială din jur. Cariera lui e impresionantă, a antrenat multe cluburi mari din Europa. Este o persoană exemplară. Deși a devenit unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria României, nu s-a dezis niciodată de Ungaria”, a declarat Atilla Szabo, regizorul documentariului „Povestea unei legende”.

Ca jucător, Laszlo Boloni a evoluat la ASA Târgu Mureș, Steaua București, Racing Jet Wavre, Creteil și Orleans, fiind declarat cel mai bun fotbalist român de la EURO 1984.

El e pe locul 5 ca număr all time de selecții în echipa naționala a României, pentru care a înregistrat 102 prezențe. Mai bine decât el la acest capitol stau doar Răzvan Raț (113), Gică Popescu (115), Gheorghe Hagi (124) și Dorinel Munteanu (134).

Ladislau Boloni a făcut parte din cea mai prolifică generație a fotbalului românesc de club, câștigând Cupa Campionilor și Supercupa Europei cu Steaua București. De altfel, toate cele șapte trofee pe care le-a cucerit în cariera de fotbalist au venit când îmbrăca tricoul roș-albastru.

Românul de etnie maghiară antrenează de peste 27 de ani și a pregătit deja echipe din opt țări – Franța, România, Belgia, Portugalia, Grecia, Emiratele Arabe Unite, Qatar și Arabia Saudită.

Boloni a adunat 916 meciuri ca „principal” și a câștigat șapte trofee, inclusiv două titluri de campion cu Sporting, respectiv Standard Liege. În vremea în care antrena echipa din Lisabona, el l-a promovat la prima echipă pe Cristiano Ronaldo, cel ce avea să devină unul dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpurile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`