Jurnalistul aspirant, Terry Bryant, de 47 de ani, a fost pus în libertate fără cauţiune după ce a fost judecat pentru furtul statuetei Oscar a actriţei Frances McDormand, în timpul Balului guvernatorului.
Bryant a pledat nevinovat la acuzaţia care i s-a adus, informează Agerpres.
Acuzaţia a scos în evidenţă faptul că jurnalistul are 13 condamnări pentru furt între 1994 şi 2012, însă judecătorul a ascultat mărturia rabinului său, Naomi Levy, care a susţinut că gestul lui Terry Bryant are legătură cu obsesia societăţii pentru „cele 15 minute de celebritate”, şi a decis că acesta nu pare să reprezinte un pericol public.
Anterior, bărbatul a fost văzut luând statueta înainte de a fi reţinut în apropiere de o ieşire şi chiar postase pe pagina sa de Facebook o înregistrare video cu telefonul realizată chiar de el, între timp ştearsă.
„Există o diferenţă între a ţine un Oscar în mână şi lucrul de care este el acuzat (furt – n.r.), aşa că lucrurile se vor lămuri la tribunal”, declarase avocatul jurnalistului.
Dac[ este g[sit vinovat, acesta riscă trei ani de închisoare.