În Marea Neagră sunt 4 nave de război rusești cu 28 de rachete, susține Ministerul ucrainean al Apărării
Patru nave de război rusești se află în acest moment în Marea Neagră, susține Ministerul ucrainean al Apărării.
Rusia a concentrat patru astfel de nave, cu o încărcătură de cel puțin 28 de rachete, în Marea Neagră, a anunțat un purtător de cuvânt al Ministerului, citat de EuromaidanPR.
Deplasări ale navelor rusești în Marea Neagră
Tot azi, anterior, Comandamentul Operativ Sud al Armatei Ucrainei a anunțat că nave ale flotei ruse la Marea Neagră s-au îndepărtat la 200 de kilometri distanţă de coasta ucraineană.
„Însă blocada şi ameninţarea atacurilor cu rachete rămân”, a precizat Comandamentul.
Asta după ce forțele ucrainene au reușit să distrugă și să scufunde crucișătorul „Moscova”, nava amiral a Rusiei în Marea Neagră, folosind două rachete Neptun producție proprie.
Rusia neagă că s-a întâmplat acest lucru și susține că, de fapt, nava a fost avariată de o explozie produsă la bord și că s-a scufundat din cauza unei furtuni.
Ucraina susține că marea majoritate a echipajului de circa 500 de oameni a murit, în timp ce Rusia refuză să facă publice date privind bilanțul deceselor.