Un tribunal egiptean i-a condamnat sâmbătă pe liderul grupării interzise Fraţii Musulmani şi pe alţi 36 de islamişti la închisoare pe viaţă.
Aceștia sunt condamnași pentru o manifestaţie violentă care a avut loc în urmă cu un an, după destituirea din funcţie a fostului preşedinte care provine din grupare.
Acelaşi tribunal a confirmat totodată pedepse capitale pronunţate pentru alţi zece coacuzaţi, dintre care unii au fost judecaţi în contumacie pentru violenţe comise în iulie 2013 care au cauzat moartea a două persoane, la Qalyub, în Delta Nilului, informează AFP.
Între persoanele condamnate la închisoare pe viaţă se află şi un lider de rang înalt din cadrul confreriei, Mohamed Badie, predicatorul islamist Safwat Hegazy, doi foşti miniştri din cadrul Guvernului Morsi şi doi foşti membri ai Parlamentului, membri ai confreriei.
Liderul suprem Mohamed Badie, încarcerat şi judecat în cazuri multiple, ca aproape toţi membrii conducerii mipcării islamiste, a fost deja condamnat la moarte în alte două procese, tot pentru manifestaţii violente.
De la destituirea, pe 3 iulie 2013, a fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, autorităţile egiptene sunt acuzate că se folosesc de justiţie ca instrument al reprimării.
Peste 1.000 de susținători ai lui Mohamed Morsi au fost ucişi de atunci, alte 15.000 de persoane au fost arestate, iar sute de persoane au fost condamnate la moarte în procese în masă expediate în câteva minute.