Jurnaliștii The Times susțin că Roman Abramovici a îndeplinit rolul intermediarului. Miliardarul rus s-a întâlnit în secret cu liderul Kremlinului și i-a transmis un bilețel scris de mână de președintele ucrainean.
Potrivit sursei citate, Volodimir Zelenski i-a scris despre termenii și condiții pe care Ucraina i-ar lua în considerare pentru a finaliza conflictul armat.
The Times scrie că apropiatul lui Putin ar fi plecat în Rusia cu un avion privat Hawker 800XP, de pe aeroportul Atatürk din Istanbul, săptămâna trecută.
Presa americană scrie că președintele rus a fost furios atunci când a citit notița omologului său ucrainean. Vladimir Putin i-ar fi scris: „Spune-le, îi voi distruge”.
Acum câteva zile, purtătorul de cuvânt al lui Abramovici, a comentat implicarea afaceristului rus în negocieri.
Acesta a anunțat că „în interesul succesului negocierilor, e inutil să se comenteze procesul și participarea” lui Abramovici.
Totuși, „în baza solicitărilor, inclusiv din partea organizațiilor evreiești în Ucraina, Abramovici face tot posibilul pentru a sprijini eforturile ce vizează restabilirea rapidă a păcii”.
În aceste zile, afaceristul ucrainean și-a trimis unul dintre yachturi în Turcia. Nava cu o lungime impresionantă a fost observată luni în orașul turistic Bodrum.
Majoritatea țărilor occidentale au impus sancțiuni dure împotriva Rusiei, dar și oligarhilor care gravitează în jurul lui Putin.
Cel mai cunoscut caz este al lui Roman Abramovici, patronul de la Chelsea FC, căruia este puțin probabil să i se mai permită să locuiască pe teritoriul Marii Britanii.