Ucraina a atacat Moscova, miercuri, cu cel puțin 11 drone doborâte de sistemele de apărare antiaeriană, în ceea ce oficialii ruși au descris ca fiind unul dintre cele mai mari atacuri cu dronă asupra capitalei ruse de la izbucnirea războiului în februarie 2022, relatează Reuters.
Războiul a luat o nouă turnură pe 6 august, când Ucraina a trimis mii de trupe în regiunea Kursk a Rusiei.
Luni întregi, forțele ucrainene au dus un război tot mai intens împotriva rafinăriilor și a aerodromurilor din Rusia, însă marile atacuri cu drone împotriva regiunii Moscova au fost mai rare.
Ministerul rus al apărării susține că a distrus 45 de drone pe teritoriul Rusiei, dintre care 11 deasupra regiunii Moscova, 23 deasupra Bryansk, șase deasupra Belgorod, trei deasupra Kaluga și două deasupra Kursk.
⚡⚡💥It was very loud tonight in the suburbs of Moscow. pic.twitter.com/x8hxNxDkhE
— 🇺🇦 UkraineNewsLive🇺🇦 (@UkraineNewsLive) August 21, 2024
Câteva drone au fost distruse deasupra orașului Podolsk, a anunțat primarul Moscovei, Serghei Sobyanin.
„Este una dintre cele mai mari tentative de a ataca Moscova cu drone efectuate vreodată”, declara edilul la primele ore ale dimineții de miercuri.
„Apărarea stratificată a Moscovei care a fost creată a făcut posibilă respingerea cu succes a tuturor atacurilor din partea vehiculelor aeriene fără pilot”, a adăugat primarul Serghei Sobyanin.
Atacul a venit în contextul în care forțele ruse înaintează în estul Ucrainei, acolo unde controlează circa 18% din teritoriu, și se luptă să respingă invazia ucraineană din Kursk, cel mai mare atac asupra teritoriului rusesc după Al Doilea Război Mondial.
Ukraine 🇺🇦 has launched a massive kamikaze drone attack tonight on multiple locations in Russia, including Moscow, Rostov, Bryansk, and Belgorod pic.twitter.com/KxYh0NBliL
— Ukraine Battle Map (@ukraine_map) August 21, 2024