Reputata publicaţie New York Times a publicat un amplu material despre poziţia României în Uniunea Europeană. Sub titlul „România vrea să fie tratată ca un membru cu drepturi depline al Uniunii Europene”, jurnaliştii americani scriu că oficialii români consideră că au făcut suficiente progrese astfel încât să devină stat membru al Schengen pentru că acest statut nu trebuie să fie condiţionat de problemele cu corupţia.
Publicaţia mai menţionează că România a avut o preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene „de succes” şi a făcut suficiente progrese pentru a se integra în Europa, dar arată că atât ţara noastră, cât şi Bulgaria, păstrează în continuarea Mecanismul de Cooperare şi Verificare care le-a fost implementat încă de la aderare în 2007.
De asemenea, NYT menţionează şi de alegerea lui Mircea Geoană drept adjunct al secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg.
România are frontiere în care a investit mult pentru a le proteja, iar românii sunt de părere că au acelaşi drept de a face parte din zona Schengen ca Ungaria, care are probleme similare privind corupţia şi care este acuzat adesea pentru încălcarea statului de drept.
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a fost intervievat pentru acest material, iar acesta a declarat că statul român a „arătat solidaritate în timpul crizei imigranţilor şi a preluat oameni de pe ambarcaţiunile care au ajuns în Malta”, adăugând însă că această criză a complicat lucrurile.
De asemenea, Mircea Geoană a făcut mai multe declaraţii arătând că problema privind aderarea la spaţiul Schengen este „o problemă politică profundă”, iar excluderea României „nu este doar nedreaptă, ci ilogică” pentru că ţara şi-a protejat cu succes graniţele, însă probleme există şi datorită faptului că aproximativ patru milioane de români lucrează în străinătate.
Cotidianul aminteşte că incidentul din Colectiv, care a avut loc în 2015, a dus la organizarea unor ample proteste, care au fost reluate faţă de instituţiile, care erau acuzate de corupţie şi de subminarea justiţiei, mai ales în urma demiterii Laurei Codruţa Kovesi de la şefia DNA.
Toate aceste lucruri au avut un impact inevitabil la Bruxelles, chiar dacă oficialii europeni au salutat creşterea popularităţii politicienilor români mai tineri, mai liberali şi pro-europeni, demonstrată prin alegerile europene din luna mai, notează New York Times.