O nouă reuniune Ucraina-SUA-Rusia programată duminica viitoare. Cum văd americanii relația dintre ruși și ucraineni

Publicat: 24 01. 2026, 23:36
Actualizat: 25 01. 2026, 00:00
Negocieri de pace ruso-ucrainene Sursa foto: X

Noi discuții trilaterale între delegațiile Ucrainei, Rusiei și SUA vor avea loc duminica viitoare, la Abu Dhabi. Informația a fost confirmată de un oficial american, după anunțul făcut de Volodimir Zelenski.

Discuții trilaterale programate duminica viitoare

Un oficial american a declarat că o nouă rundă de discuții între delegațiile celor două state aflate în conflict, mediate de SUA vor avea loc în capitala Emiratelor Arabe Unite (EAU). Chiar dacă nu s-a ajuns la nici un acord, oficialul american s-a arătat optimist legat de aceste discuții trilaterale. El a spus că au fost îrnegistate progrese la întâlnirile de vineri şi sâmbătă, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Mai mult acesta a afirmat că la un moment dat i s-a părut că cei prezenți păreau prieteni. În ciuda atrocităților provocate de război, aceștia căutau să ajungă la un compromis pentru încheierea războiului.

„Am văzut o adevărată disponibilitate din partea fiecărui membru al fiecărei delegaţii faţă de omologii săi. A fost un moment în care toţi păreau aproape prieteni şi, într-un fel, aceşti oameni se cunosc. Au fost multe masacre, mulţi morţi, dar am văzut mult respect în încăpere între părţi, întrucât acestea căutau cu adevărat să găsească soluţii”, a declarat oficialul american, ce a vorbit cu condiţia anonimatului.

El a ai spus că a avut senzaţia, la aceste discuţii, că Rusia şi Ucraina erau aşezate „de aceeaşi parte a mesei”. Fiecare dintre părți a încercat să înţeleagă problemele celeilalte părţi pentru a găsi o „soluţie de compromis care să permită fiecăreia să câştige mult mai mult decât cedează”.

Americanii speră la o înțelegeri

În acest timp, a spus oficialul, la aceste discuții trilaterale, Statele Unite aproape că nu s-au văzut nevoite să exercite presiuni pentru a aborda principalele probleme de pe masa discuţiilor.

„Ucrainenii au ridicat puncte care sunt importante pentru ei. Ruşii au ridicat puncte care sunt importante pentru ei. Şi am abordat toate chestiunile. Nu cred că am omis vreo temă din aceste discuţii”, a mai spus oficialul american.

El a relatat că au existat și discuții paralele extinse pentru a rezolva cât mai multe dintre probleme. În aceste condiții, a spus, există speranțe că la viitoarea întâlnire lucrurile vor fi împinse și mai mult în direcția păcii. El s-a arătat optimist că ar putea să se ajungă la o întâlnire între Volodimir Zelenski, Vladimir Putin și chiar Donald Trump.

„Am ajuns la detalii foarte amănunţite şi duminica viitoare va fi, cu voia lui Dumnezeu, o altă întâlnire la care vom împinge acest acord către finalizare. (…) În opinia noastră, astfel de reuniuni ar trebui să se desfăşoare înaintea unei întâlniri bilaterale între Putin şi Zelenski sau a unei întâlniri trilaterale cu Putin, Zelenski şi preşedintele Trump, dar nu cred că suntem atât de departe de asta”, a indicat acesta.