O operaţiune internaţională fără precedent, la care au participat polițiști din 11 state, a dus la arestarea a 44 membri ai unei reţele criminale transnaționale considerate una dintre cele mai periculoase din Uniunea Europeană, au anunţat vineri Europol şi Eurojust, potrivit AFP.
„Mai multe organizaţii lucrau împreună pentru a desfăşura diverse activităţi criminale la scară largă în interiorul şi în afara UE”, au precizat într-un comunicat comun cele două structuri europene.
„Amploarea traficului de droguri atribuit reţelei este uriaşă, cu iniţiative semnalate pe trei continente”, au precizat Europol şi Eurojust.
Autoritățile au confiscat cantităţi însemnate de cocaină, haşiş, cannabis şi metamfetamină ascunse în nave şi camioane.
În cursul operaţiunii au fost efectuate o cifră deloc modestă percheziţii, peste o sută pe tot continentul, având ca ţintă atât destructurarea organizaţiilor criminale cât şi cele ale asociaţilor acestora.
Reţeaua, care ar avea legături de asemenea cu mari organizaţii de trafic de droguri din afara UE, opera în Lituania, Letonia, Republica Cehă, Polonia, Franţa, Germania şi Slovacia.
Cooperarea între polițiștii europeni a permis coordonarea în cadrum unei strategii comune pentru „a determina căderea întregii reţele”, se arată în comunicatul comun.
„Foarte flexibili, aceşti criminali se adaptau rapid la noile metode de trafic de droguri în încercarea de a scăpa de forţele de ordine”, susțin procurorii.
„Această reţea criminală era structurată ca o companie, cu diferite grupuri criminale şi persoane intermediare care lucrau împreună dincolo de frontiere pentru a controla întregul lanţ de trafic de droguri – de la organizarea de enorme expedieri de droguri, la distribuţia în toată Europa şi dincolo de ea„, au precizat anchetatorii.
Această acțiune internațională urmează unor investigații complexe conduse împreună de Parchetul General lituanian și de Biroul poliției penale lituaniene, împreună cu partenerii lor din Republica Cehă, Letonia, Franța, Germania, Polonia, Norvegia, Republica Slovacă, Ungaria, Spania și Statele Unite, sub coordonarea celor două structuri europene cu sediul la Haga.
Astfel, acțiunea coordonată a dus la prinderea și arestarea a numeroși membri ai rețelei în mai multe țări după cum urmează: