Pedepse de până la opt ani de închisoare pentru romi români care-şi obligau copiii să fure pe străzi din Paris

Pedepse de până la opt ani de închisoare pentru romi români care-şi obligau copiii să fure pe străzi din Paris

Mai mulți romi din România au primit, vineri, pedepse de până la opt ani de închisoare, pentru că și-au obligat copiii să fure telefoane mobile și portofele pe străzile Parisului, informează AFP.

Tribunalul a fost la fel de sever şi cu cei care au organizat vânzarea bunurilor furate, pronunţând împotriva lor pedepse de până la şase ani de închisoare şi o amendă în valoare de 30.000 de euro pentru cei găsiţi vinovaţi de tăinuire.

Această hotărâre a fost primită cu ţipete şi lacrimi în public, o parte fiind evacuat din sala de şedinţă.

Tribunalul corecţional a judecat în total 20 de români şi trei marocani, acuzaţi de procuror că „au trecut la un stadiu aproape industrial al exploatării copiilor lor”.

Românii, care trăiau în tabere din nordul Parisului, au fost judecaţi pentru că au trimis, în perioada 2011-2012, aproximativ 40 dintre rudele lor, cu vârste cuprinse între nouă şi 17 ani, să fure la Paris şi la periferia pariziană.

Fiecare minor era obligat să aducă unul-două portofele pe zi sau două-trei telefoane mobile.

Banii obţinuţi de pe urma acestei activităţi erau folosiţi pentru ştergerea unor datorii la jocuri în Franţa sau erau trimişi membrilor familiilor, în România, pentru construirea sau renovarea unor case.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`