Vladimir Putin susține că economia Rusiei rezistă cu „demnitate” impactului sancțiunilor

Vladimir Putin susține că economia Rusiei rezistă cu „demnitate” impactului sancțiunilor
Foto: Hepta/Sputnik / Alexei Danichev.

Președintele rus Vladimir Putin a susținut că, în ciuda tuturor sancțiunilor occidentale, economia Rusiei rezistă cu „demnitate”, după cum demonstrează „principalii indicatori macroeconomici”.

Totodată, Moscova a acuzat Occidentul că a declanșat o criză globală atunci când a introdus împotriva Rusiei cele mai dure sancțiuni din istoria modernă din cauza războiului din Ucraina.

„Economia rusă rezistă impactului sancțiunilor”

Liderul de la Kremlin a susținut că „nu este ușor” și că Rusia face „eforturi deosebite” pentru a face față sancțiunilor occidentale.

„În ciuda tuturor dificultăților, aș dori să observ că economia rusă rezistă impactului sancțiunilor, rezistă destul de demn. Toți principalii indicatori macroeconomici vorbesc despre asta”, a spus Putin, citat de Tass.ru, potrivit HotNews.

Până în prezent, UE a adoptat șase pachete de sancțiuni ca răspuns la invazia rusă din Ucraina. Cel de-al șaselea pachet cuprinde cele mai dure sancțiuni dintre cele introduse de UE împotriva Rusiei pentru războiul de agresiune pe care l-a lansat Moscova împotriva Ucrainei, însă drumul către adoptare a întâmpinat ceva provocări, în condițiile în care pachetul cuprinde și un embargo asupra importurilor de țiței rusesc.

Rusia acuză Occidentul că a declanșat o criză alimentară globală

Vladimir Putin, spune Kremlinul, este de acord cu evaluarea realizată de Organizația Națiunilor Unite care arată că lumea se confruntă cu o criză alimentară ce ar putea conduce la foamete.

„Rusia a fost întotdeauna un exportator de cereale mai degrabă de încredere. Nu suntem noi sursa problemei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Războiul a întrerupt aprovizionarea care se realiza prin porturile Ucrainei, care cândva exportau cantități vaste de ulei de floarea-soarelui, dar și cereale, cum ar fi porumbul sau grâul. Astfel, aprovizionarea globală s-a redus, iar prețurile alternativelor au crescut. Practic, prețurile globale la alimente fiind cu aproape 30% mai mari comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele ONU.