Dragnea anunță reclasificarea localităților în funcție de numărul locuitorilor și o majorare, în consecință, a salariilor edililor

Dragnea anunță reclasificarea localităților în funcție de numărul locuitorilor și o majorare, în consecință, a salariilor edililor

Unii primari vor primi, de la 1 ianuarie 2014, salarii majorate în funcție de reclasificarea localităților în funcție de numărul de locuitori, a anunțat, joi, vicepremierul Liviu Dragnea.

„Până acum, clasificarea localiăţilor era în funcţie de comune, oraşe, municipii, fără să se ţină cont de numărul de locuitori. Propunerea lor, corectă, este ca în legislaţie clasificarea să fie realizată în funcţie de numărul de locuitori, pentru că sunt comune care au 15.000 de locuitori şi oraşe care au 1.700 de locuitori. E incorect ca într-un oraş cu 1.700 de locuitori indemnizaţia primarului să fie mai mare decât a unui primar care conduce 15.000 de locuitori”, a spus Dragnea.

El a precizat că salariile primarilor vor creşte de la 1 ianuarie 2014, creşterea fiind generată de reclasificarea localităţilor în funcţie de numărul de locuitori, transmite Mediafax.

Una dintre plângerile edililor comunelor, la întâlnirea de joi cu vicepremierul Dragnea și premierul Ponta, a privit faptul că salariile unora dintre ei sunt mai mici decât salariile edililor unor oraşe, deşi comunele respective sunt mai mari, ca număr de locuitori, decât unele oraşe.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`