Vreme caniculară de Sfânta Maria. Jumătate din țară se topește din cauza căldurii

Publicat: 15 08. 2025, 08:46
Sursa Foto: Unsplash.com

Sărbătoarea de Sfânta Maria vine cu vreme caniculară în mai bine de jumătate din județele țării, inclusiv în București. Temperaturile vor ajunge la peste 37 de grade Celsius, iar indicele temperatură umezeală va depăși pragul critic.

Cuprins:

  • Ce prognozează ANM de Sfânta Maria
  • Cum va fi vremea în București

Ce prognozează ANM de Sfânta Maria

Valul de căldură extremă va afecta un număr de 24 judeţe, precum și municipiul Bucureşti. Potrivit estimărilor meterologilor, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade Celsius. Pe de altă parte, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vineri, între orele 12:00 – 21:00, canicula se va manifesta în Maramureş, Crişana, Banat, Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei, precum şi în vestul, centrul şi sudul Munteniei. Temperaturile vor fi deosebit de ridicate, iar disconortul termic va fi peste nivelul suportabil.

În această zi, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi în regiunile vestice şi nord-vestice şi izolat în cele sudice şi sud-estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade. Cele mai ridicate valori vor fi atinse în regiunile vestice şi sud-vestice. Aici meteorologii au emis un Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat.

Cum va fi vremea în București

Ziua de vineri, 15 august, va fi foarte călduroasă și în Capitală. Bucureștenii care au ales să-și petreacă mini-vacanța de Sfânta Maria în oraș, vor avea de suportat temperaturi de până la 36 de grade Celsius.

De altfel, municipiul București se află sub atenţionare Cod galben de vreme deosebit de caldă. Între orele 12.00 și 21.00, vremea va deveni caniculară, condiţii în care disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi.

Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, anunță meteorologii.

Meteorologii precizează că, sâmbătă, 16 august, valul de căldură, temperaturile deosebit de ridicate, canicula şi disconfortul termic ridicat vor persista în vestul, sud-vestul şi local în centrul ţării.