PSD-iștii se dezic de „progresismul” din statut și mimează lupta cu austeritatea. CTP: Grotesc comic și beznă absolută a minții (VIDEO)

Publicat: 16 10. 2025, 23:14
Sursa foto: Captură Video - Recorder / Youtube

Cristian Tudor Popescu a remarcat ridicolul situației în care Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD, participă zilele acestea la Congresul Socialiștilor Europeni, organizat sub deviza „mobilizare progresistă”, deși PSD-iștii tocmai s-au lăudat că-și scot sintagma „partid progresist” din statutul partidului. Gazetarul a amintit și cum mint PSD-iștii că UE ne obligă la austeritate, când nici vorbă de așa ceva.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV.

De ce consideră CTP că noua strategie a PSD e grotesc-comică

„Ce fac ei acum? Cu disperare la scorul pe care-l au în sondaje, o să-și tragă niște cădelnițe, niște lumânări, o să se afișeze din ce în ce mai mult cu popii, o să participe pe la diverse întruniri religioase și așa mai departe și, în același timp, – asta e uluitor – să se ducă la Amsterdam, la socialiști, la stânga care-i progresistă în Europa și să le spună: ”știți? noi ne-am atașat valorilor religioase tradiționale”. Astea nu sunt ale voastre! Dacă faceți asta, atunci ieșiți din grupul ăla! Dar, mă rog, ăsta e iar un grotesc comic…”, a afirmat Cristian Tudor Popescu, pentru B1 TV.

De ce e o minciună zicerea că UE ne obligă la austeritate

„În schimb, ce spune dl Grindeanu e: ”România n-are nevoie de austeritate, am fost și le-am zis-o de la obraz!”. Din nou, bezna absolută a minții! Ce treabă are UE cu austeritatea? UE nu spune să faci austeritate, UE spune: ”deficitul e atât, dacă vrei să mai primești PNRR, trebuie să scazi deficitul la atât”.

Dacă, așa cum spune distinsul senator și doctor PSD, profesorul universitar Streinu Cercel, ”mă doare în cot de deficit” – e o deosebire de organul genital al lui Ciolacu, alt PSD-ist de frunte – atunci treaba dumitale, nu-ți mai dăm nimic din PNRR și să-ți dea cin’ ți-a mai dat!.

E foarte simplu. Nu te obligă nimeni să faci austeritate. S-a dus să se bată cu cărămida în piept dl Grindeanu. E absurd, pentru că nu are nicio soluție. Asta e așa, ca să vină ca Tarzan aici să spună: ”uite ce am apărat eu România, să nu fie austeritate!”, a continuat gazetarul.

Cât de săraci suntem, de fapt, dacă aruncăm milioane de tone de mâncare pe an?

Acesta a remarcat pe final câtă mâncare se aruncă, totuși, în România și câți bani se vor irosi pe luminițele și târgurile de Crăciun.

„Gândindu-mă la austeritate, totuși, nu pot să nu amintesc că România aruncă 3,4 milioane de tone de alimente în fiecare an, mai mult decât Spania. Și apoi plânge toată lumea că sunt prețurile mari, inflație, nu ne mai ajungem să luăm să mâncăm. Dar aruncăm 3,4 milioane de tone de alimente.

Dacă aș fi premier acum și le-aș spune concetățenilor că nu mai facem luminația asta uriașă de sărbători prin toate orașele, care costă imens, și tot ce se cheltuiește pentru sărbători – ce să sărbătorim? că suntem înglodați în datorii până în gât? – aș fi luat cu pietre dacă aș spune asta, că sunt un monstru, nu?”, a mai declarat Cristian Tudor Popescu, pentru B1 TV.