Deputata USR, Diana Buzoianu, a vorbit în emisiunea Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV, despre retragerea lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei.
Diana Buzoianu a precizat că medicul Cîrstoiu s-a retras în urma scandalurilor publice și dat fiind faptul că nu a putut să dea niciun fel de răspuns, „a trebuit să fie scos”.
„E foarte simplu. Domnul Cîrstoiu s-a retras în urma scandalurilor publice, adică asta este foarte clar. Faptul că face parte din acest sistem, unde el era prezentat ca fiind această imagine de manager, de om care a reformat, de om care a adus niște beneficii unor mii de oameni, iată că atunci când a fost pus în situația că, de fapt, făcea aceleași practici pe care le acuzam pentru întregul sistem medical, și anume, presiunile puse pe pacienți, să se ducă de la public la privat. Iată, și dumnealui, acest mare manager, făcea exact același lucru.
Este clar că n-a mai putut să dea niciun fel de răspuns și a trebuit să fie scos”.
„Imaginea domnului Cîrstoiu plecând din aceste alegeri, cu această imagine de doamna Firea și domnul Burduja dându-și mâna că vor candida frățește unul împotriva celuilalt, fără să se atace, dar cumva explicând de ce oamenii ar vota pe oricare dintre ei, în loc să voteze Nicușor Dan, este, cumva, imaginea falimentului moral al acestor două partide.
Ideea, pe scurt, este că nu au nicio măsură, dar zero, zero măsuri, că dacă ei, astăzi, ar fi avut vreo măsură pentru București, am fi vorbit și noi măcar o propoziție despre ce are de livrat și doamna Firea, și domnul Burduja.
Problema este că nu putem să vorbim decât de ei, pe persoană fizică, că nu are nimeni, niciunul dintre ei, nimic de spus despre cum se conduce acest acest oraș.
Domnul Burduja este ministru al Energiei și a reușit performanța ca în mandatul lui românii să plătească cele mai mari prețuri la energie, la nivelul Uniunii Europene, iar doamna Firea a reușit performanța să bage în faliment total, cu datorii de 3 miliarde de euro, Primăria Municipiului București, atunci când a avut dumneaei mandat.
Care e soluția dintre cei doi? Nu există soluție între cei doi”.