Florin Roman: Marcel Ciolacu are obligația să îl demită de urgență pe Alexandru Rafila, pentru ca tragedii precum cea de la Spitalul Pantelimon să nu se mai repete (VIDEO)

Marcel Ciolacu are obligația să îl demită de urgență pe Alexandru Rafila, pentru ca tragedii precum cea de la Spitalul Pantelimon să nu se mai repete, a declarat deputatul PNL Florin Roman, joi, la Știrile B1 TV prezentate de Alex Vlădescu.

Florin Roman (PNL), pe B1 TV, despre situația de la Spitalul Pantelimon

Deputatul PNL a cerut „demisia sau demiterea” lui Alexandru Rafila din funcția de ministru al Sănătății.

„Din punctul meu de vedere, mai ales după conferința de presă a domnului ministru Rafila și după declarațiile premierului Ciolacu, nu mai există decât un singur lucru de făcut, și anume demisia sau demiterea ministrului Sănătății”, susține liberalul.

„Deși mă așteptam, sincer, să înceapă conferința de presă prin a cere scuze și a oferi condoleanțe familiilor celor decedați, practic cu genul acesta de atitudine în care domnul Rafila se face că plouă într-o situație în care într-un mare spital din România ai 17 decese pe ATI și ai acuzații extrem de grave că unii medici, și aici nu e generalizarea de care vorbea domnul Rafila, toți cei care au vorbit despre astfel de situații au vorbit de acei medici scoși cu cătușe la mâini și care, potrivit comunicatului oficial al Parchetului, vorbește despre medici care decideau cine trăiește și cât trăiește, ceea ce este de un cinism fără margini, care nu poate fi acceptat, or în situația de genul acesta, când domnul Rafila în urmă cu patru luni are un număr de decese, vă repet, 17, și 1 era foarte grav, darămite 17, când se confirmă că acolo unii decideau cine trăiește și cât trăiește, ca ministru al Sănătății, care trimiți Corpul de control, la momentul respectiv practic ignori ceea ce spun aparținătorii celor decedați și practic le mai înfigi o dată cuțitul în inimă, după ce au avut o pierdere în familie, din punctul meu de vedere, este o lipsă de empatie cum rar mi-a fost dat să văd și politic, repet, ca ministru, când ai în ograda ta o asemenea situație, bunul simț te obligă să îți înaintezi demisia”, a adăugat Florin Roman.

Florin Roman: Marcel Ciolacu are obligația să îl demită de urgență pe Alexandru Rafila

Întrebat despre decontul politic al situației, deputatul PNL a spus: „Păi, le va deconta, pentru că nu va scăpa de ceea ce îi este teamă domnului Rafila și în cele din urmă va trebui să plece fie prin demisie, fie prin demitere”.

„Domnul Ciolacu, pentru mine este surprinzător (…), are două săptămâni de când vorbește doar de ce fac alți miniștri, dar atunci când dumnealui are în față o situație clară că un ministru PSD trebuie să plece, domnul Ciolacu începe să ne vorbească de ceea ce a fost prin pandemie. Nu, domnul Ciolacu are obligația, ca prim-ministru al României, să îl demită de urgență pe domnul Rafila, pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete”, a continuat Florin Roman.

Ultima oră
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși